Ieri seară, un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost lovit de trenul Inter-Regio, care circula pe ruta Bucureşti - Galaţi, în apropierea podului de pe Centura Brăilei.
În jurul orei 17.00, a sosit apelul la 112, care anunţa tragicul eveniment. Poliţiştii de la Transporturi Feroviare au demarat imediat cercetările la faţa locului pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Din primele informaţii, se pare că bărbatul s-ar fi aşezat pe linia de tren, aşteptându-şi moartea. Iniţial, informaţia transmisă a fost că bărbatul s-ar fi aruncat de pe podul de pe Şoseaua de Centură, însă acest lucru nu s-a confirmat. Oricum, între locul unde se afla cadavrul şi pod era o distanţă prea de mare ca trupul să fi fost târât de tren atât de mult. Asupra cadavrului nu a fost găsit niciun document, astfel că până la închiderea ediţiei poliţiştii nu aflaseră identitatea victimei. Niciunul dintre locuitorii din zonă veniţi la faţa locului nu l-a recunoscut.
Ca de fiecare dată în astfel de împrejurări, oamenii care locuiesc la casele din zona cartierului Radu Negru, chiar lângă calea ferată, au ieşit pentru a vedea ce s-a întâmplat. O femeie ne-a spus că nu crede că decedatul locuieşte în zona respectivă şi că, cel mai probabil, grijile vieţii l-au apăsat prea tare şi l-au împins la sinucidere. "Nu cred că e de aici, oricum faţa nu se mai vede pentru a fi recunoscut", a spus brăileanca aflată la locul tragediei.
Oamenii au spus că, oricum, în zona respectivă există multă vegetaţie şi copaci înalţi, astfel că nimeni nu a văzut clar cum victima a fost izbită de tren. În urma impactului puternic, trupul neînsufleţit a fost aruncat pe linia 1, trenul circulând pe linia 2, după cum ne-a explicat un tânăr, lucru confirmat şi de oamenii legii.
Anchetatorii l-au căutat prin buzunare pe cel mort, pentru a găsi acte de identitate şi afla cine este, însă fără sorţi de izbândă. Ieri seară, la închiderea ediţiei, ancheta era încă în curs.