Cândva, lângă Brăila era un combinat cu mii de angajati, care avea facilităţi la care corporatiştii de azi doar visează: locuinţe, cantine, dispensar, grădiniţă şi baze sportive. La combinat se produceau, anual, zeci de mii de tone de substanţe chimice, carton şi hârtie. Au venit, desigur, privatizările, iar odată cu ele declinul. Fosta Fabrică de Celofibră, care în anii 80 era cunoscută drept una dintre cele mai mari întreprinderi de profil din lume, a picat victimă tranziţiei. Colosul industrial care dădea de lucru la mii de oameni este acum o ruină călcată zilnic de cohorte de hoţi de fier vechi.
Construcţia Combinatului Chimic de la Chiscani a început în 1956, trei ani mai târziu pornind deja activitatea în prima fabrică de carton duplex-triplex. A urmat o perioadă de investiţii masive, pe lângă fabrica de hârtie şi carton înfiinţându-se şi un combinat de fibre artificiale. În anii 70 - 80, cele două entităti s-au unit, dând nastere celei mai mari capacităti de producţie fibre, celuloză şi hârtie din România, numită cu fală Centrala Românească a Fibrelor Artificiale. Nu mai puţin de 12.000 de oameni asigurau producţia aici.
După Revoluţie, combinatul s-a scindat în două societăti comerciale pe acţiuni: "Celhart Donaris" SA, care producea celuloză şi hârtie, şi "Dunacor" SA, producător de fibre artificiale. Curând, însă, avea să înceapă perioada vestitelor disponibilizări, iar secţiile să se închidă una câte una.
"Odată cu liberalizarea pieţei s-a intrat cu foarte multe produse mai ieftine decât cele pe care le produceau combinatele, hârtie în mod deosebit", este una dintre explicaţiile pe care primarul Brăilei, Aurel Simionescu, o găseşte pentru declinul combinatelor de lângă oraş.
"De ce nu mai merge combinatul? E dispoziţie de sus!"
În 1996, la Dunacor mai erau 2.400 de angajati, iar fabrica avea pierderi de peste 15 miliarde de lei şi datorii de 95 de miliarde. Guvernanţii de la acea vreme au ajuns la concluzia că singura soluţie este lichidarea societăţii. Numărul angajaţilor se reducea de la un an la altul. După 27 de ani munciţi în combinat, Ion Ivan s-a aflat printre ultimii oameni concediaţi. Avea 50 de ani. A înţeles repede că în România nimeni nu are nevoie de el, aşa că a plecat în Iugoslavia, unde a lucrat ca tractorist. Condiţiile grele de muncă şi dorul de familie l-au adus acasă după un an. A acceptat să ia de şase ori mai puţin decât în combinat, când s-a angajat vânzator la un magazin, de unde a şi ieşit la pensie. Chiar şi aşa, a rămas ataşat de ultimul lui loc de muncă. El pune punctul pe "i", când vine vorba despre motivele pentru care combinatul a ajuns în faliment. "A început să se dea afară din 92, să-i mute, să îi dea în şomaj şi rămăsesem printre ultimii. Producţia de celuloză chimică nu mai mergea, iar într-o dimineaţă, când m-am dus la operativă, l-am abordat pe inginerul Gorceac, care era şeful secţiei. Rămăsem cu el la urmă şi l-am întrebat: domnule, de ce nu merge? Nu-i materie primă? Şi el îmi răspunde: domnu Ivan, este materie primă să meargă încă 5, 6 luni de zile, dacă nu 7 luni, poate să meargă fără probleme, dar e dispoziţie de sus. Deci de atunci s-a oprit tot. A mai mers cu celuloza papetară vreo doi, trei ani, în 95, 96 . A mai mers hârtia o perioadă şi s-a întrerupt şi de acolo", a povestit Ion Ivan, fost angajat al Combinatului chimic.
Combinatul de Celuloză şi Hârtie "Celhart Donaris" s-a privatizat în 2003 când mai munceau în fabrică 1.500 de angajaţi. Şase ani mai târziu, activitatea a fost oprită temporar, pentru ca în noiembrie 2013 să fie oprită definitiv. În ultimii ani, firma n-a mai primit nicio comandă de producţie, activitatea sa limitându-se la vânzarea hârtiei aflate pe stoc.
Unii au eşuat în tranziţie, alţii au reuşit să se descurce
La 25 de ani de la schimbarea de regim din decembrie 1989, mamutul industrial de lângă Brăila, în care autorităţile comuniste au investit 1,2 milioane de dolari este amintire. Pe locul fostelor hale au rămas acum nişte ruine. Mii de oameni au rămas şomeri după închiderea celor două combinate chimice. Ion Ivan îşi aminteşte că a fost trimis în şomaj după 27 de ani de muncă pe platforma industrială. „Mulţi au plecat afară, am fost şi eu un an plecat în străinătate. Binenţeles că m-am dus, prima dată, la munca de jos. În Iugoslavia am lucrat pe un tractor, în agricultură, o lună de zile. După, am fost plecat în Turcia", îşi aminteşte brăileanul.
Dacă pentru unii salariaţi închiderea combinatului chimic a fost o condamnare la şomaj sau la migraţie, pentru alţii a fost o rampă de lansare în afaceri. Este cazul lui Sorin C., fost inginer tehnic al fabricii de fibre artificiale, care a ştiu să speculeze piaţa pentru a ieşi din anonimat. „Imediat după revoluţie mi-am făcut o firmă. Am fost a treia firmă din Brăila înfiinţată împreună cu trei colegi. Toţi eram ingineri. Ne-am gândit să îmbuteliem clor. Îmbuteliam clor pe care îl cumpăram de la CCH, Combinatul de Hârtie. Îl îmbuteliam şi îl vindeam cu acelaşi preţ cu care îl vindeau nişte cooperative meşteşugăreşti. Am vândut foarte mult în piaţă, lumea râdea de noi, spuneau «inginerii ăştia au ajuns să vândă în piaţă!». Am vândut foarte mult şi a fost foarte bine din punct de vedere financiar", povesteşte omul de afaceri.
Când nu a mai mers cu această afacere, Sorin s-a reprofilat. A început să vândă televizoare, calculatoare, tâmplărie din aluminiu şi, într-un final, utilaje de construcţii. Brăileanul administrează acum o firmă cu o cifră de afaceri de câteva milioane de euro. "Societatea noastră vinde utilaje de construcţii în toată ţara. Suntem distribuitori a 7 sau 8 firme din Europa, foarte bine poziţionate pe plan mondial", a mai spus brăileanul. Omul de afaceri spune, cu părere de rău, că Brăila rămâne un capitol mort, din punct de vedere economic, care n-a supravieţuit traziţiei spre capitalism. Tocmai de aceea, explică întreprinzătorul, afacerea sa nu a mers ca pe roate în acest oraş: "După părerea mea, Brăila n-a supravieţuit. Brăila e moartă, în esenţă nici nu reuşesc să vând ceva în Brăila pentru că nici nu se construieşte nimic", spune Sorin, unul dintre puţinii angajaţi ai fostului combinat chimic care a reuşit pe cont propriu după ce de fostul mamut industrial s-a ales praful.
