• acuzaţii de malpraxis au fost lansate de familia proaspetei mămici • Ana Maria Păduraru a născut pe 5 octombrie, pe cale naturală, şi a fost externată cu stare bună, câteva zile mai târziu • problemele au început pe 1 noiembrie, fata acuzând dureri de picioare, mâini şi apoi în tot corpul • la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila există 3 fişe pe numele lăuzei: două în care pacienta a fost transportată la UPU, şi una de transfer la fostul Spitalul 3, secţia Reumatologie, deşi oameni din sistem susţin că medicii urgentişti ar fi trebuit să o redirecţioneze către maternitate • Ana Maria a murit din cauza septicemiei, cauzată de un rest de placentă rămas în organism, nechiuretat după naştere • medicii legişti susţin că aceasta putea fi salvată, dacă ajungea la timp la maternitate
Doliu, disperare, furie şi durere fără margini într-o familie din Brăila, după ce o proaspătă mămică, Ana Maria Păduraru, în vârstă de 19 ani a murit în urma unei septicemii cauzată de un rest de placentă rămas în organism. După ce au aflat primele rezultate ale necropsiei, părinţii fetei acuză, în primul rând, medicii de la Corpul D al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila (fosta Maternitate - n.r.), pentru că nu ar fi curăţat toată placenta, după naştere. Aceştia îi mai arată cu degetul şi pe doctorii de la Unitatea de Primiri Urgenţe şi de la Corpul B al spitalului (fostul Spital 3 - n.r.) pentru că nu ar fi diagnosticat-o corect, încă de la primele semne de durere. Au fost deschise două anchete: una penală, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, pentru ucidere din culpă, iar cealaltă la spital, unde o comisie va analiza cazul, de la momentul internării în maternitate şi până în ziua decesului. Mai trebuie menţionat faptul că Ana Maria Păduraru a fost dusă cu ambulanţa, de două ori, la Unitatea de Primiri Urgenţe înainte să-şi dea ultima suflare. Prima dată, medicii urgentişti au decis transferul acesteia la fostul Spital 3, la Reumatologie, din cauză că fata se plângea că o doare un picior. A doua oară, durerea se extinsese în tot corpul şi a fost transportată tot la UPU, unde a şi murit. Surse medicale ne-au declarat că, deşi pacienta le-a spus medicilor urgentişti că este lăuză (ar fi consemnat în documente acest lucru), aceştia nu ar fi transferat-o pe Maternitate, ci la Spitalul 3. Ar fi vorba despre încălcarea unor protocoale, însă acest lucru poate fi confirmat sau infirmat doar în urma controalelor dispuse de cei abilitaţi.
Medicii de la UPU au trimis-o la Reumatologie, nu la maternitate, deşi era lăuză
Totul a început pe 4 octombrie 2019, când Anei i-a venit sorocul să nască. A ajuns la maternitate şi a fost dusă în sala de naşteri. “A născut a doua zi, la 9 jumate dimineaţa. A fost în travaliu. Abia la 1 noaptea i-a făcut injecţie de dilatare, deşi apa i s-a rupt după amiază”, a povestit Leontin Păduraru, tatăl Anei. Proaspăta mămică şi bebeluşul au fost externaţi câteva zile mai târziu, starea de sănătate fiind bună. Problemele au început în noaptea de joi spre vineri (31 octombrie-1 noiembrie), Ana plângându-se că o doare piciorul. La Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila există 3 fişe în cazul tinerei. Prima datează din 1 noiembrie, ora 2.58, iar echipajul medical a transportat-o pe Unitatea de Primiri Urgenţe. Aici, a fost preluată de medici, iar la ora 7:10 dimineaţa a mai fost deschisă o fişă la Ambulanţă, tot pentru Ana Maria Păduraru, pentru transferul de la UPU la Corpul B (fostul Spital 3) la Reumatologie. Surse bine documentate susţin că transferul ar fi trebuit făcut către maternitate, şi nu către această secţie, având în vedere că pacienta era lăuză. Mama fetei, Elena Păduraru, a povestit ce s-a întâmplat la Corpul B: “Au dus-o la Spitalul 3, unde i-au făcut raze şi au zis că are discopatie lombară. I-au dat antiinflamatoare şi au trimis-o acasă, spunându-i că se rezolvă, că nu este altceva. A venit acasă, iar după câteva ore, spre seară, mi-a zis că au început să o doară şi mâinile. I-am zis să se ducă iar la spital, dar mi-a zis că nu se duce, pentru că i-a dat tratament, aşa că trebuie să-i treacă. Sâmbătă dimineaţă (2 noiembrie n.r.), mai rău. M-a sunat, «Mamă, vino repede că eu mor! Mă doare tot corpul!». Am venit la ea. Nu puteai s-o atingi, ţipa de durere de o auzeai de afară. A venit ambulanţa”. Într-adevăr, la SAJ există o a treia fişă medicală, pe 2 noiembrie, pacienta fiind dusă, din nou, la UPU. “La spital, când am ajuns, deja avea tensiunea 9 cu 6, îi scăzuse. A băgat-o într-o rezervă la Resuscitare. Erau 5-6 medici. Nu au ştiut ce are”, a continuat mama Anei. În discuţie a intervenit tatăl fetei: “Am ajuns acolo (la spital -n.r.) şi am intrat cu japca. Voiau să mă dea afară. Fata m-a auzit, am pus mâna pe ea şi mi-a zis «Tată, salvează-mă!». Le-am zis să o trimită la Bucureşti”.
Meningita, următorul diagnostic speculat de medici, potrivit familiei
Familia a mai declarat că rezultatele analizelor ieşeau din ce în ce mai rău, iar la un moment dat, medicii ar fi suspectat-o pe Ana Maria că are meningită. Le-ar fi recomandat părinţilor şi celorlalţi care au intrat în contact cu ea să urmeze un tratament profilactic, deoarece bacteria ar fi de tip viral. “Am făcut tot ce ne-au zis. Fetei i se umflase o mână de când a plecat de acasă, iar pe spate avea o altă umflătură. De acum deja se învineţea unde era umflată, ziceai că e bătută”, a mai spus Elena Păduraru.
Ulterior, fata a decedat, iar trupul a ajuns la morgă, pentru necropsie. După ce au avut primele rezultate, medicii legişti au comunicat familiei îndoliate cauzele morţii: embolie pulmonară, tulburări de coagulare şi stare post partum, lucruri consemnate şi în certificatul medical constatator al decesului. De asemenea, aceştia au mai spus că au găsit în organismul fetei 2 centimetri pătraţi de placentă, semn că la naştere nu a fost îndepărtată toată placenta. “Mi-au explicat că acele resturi s-au lipit de uter şi acea parte s-a necrozat, afectând ovarele, trompele şi rinichii, de-asta avea dureri de picior. Iar tulburările de coagulare au venit tot de la infecţie. În momentul în care a intrat infecţia în sânge, atunci s-a umflat şi s-a învineţit. Apoi a survenit decesul prin embolie pulmonară că ajunsese un cheag la plămâni”, a mai declarat mama Anei.
Părinţii Anei vor dreptate, iar vinovaţii să plătească. Anchete la Poliţie şi Spital
Părinţii nu vor acum decât să se facă dreptate, iar vinovaţii să fie identificaţi şi puşi să plătească pentru că le-au băgat fata în mormânt. “Au greşit diagnosticul de la început. Să se facă dreptate. Trebuie să-mi îngrop copilul. Poliţiştii s-au autosesizat, dar vom merge şi noi să depunem plângere, după ce ne liniştim. Să se facă dreptate!”, a spus tatăl disperat.
Concubinul fetei a declarat că au dat bani personalului medical, pentru ca totul să decurgă bine, la naştere: “Să vă spun adevărul, le-am băgat şi bani în buzunar! Doctorul nu a cerut, dar ceilalţi da. Moaşele, infirmierii. Chiar am şi mesajele pe telefon când îmi spunea că îi cere bani, le băga 50-100 lei în buzunar. Nu spuneau suma, dar dădeau de înţeles”, a spus băiatul jurnaliştilor.
Şefa Serviciului de Medicină Legală, dr. Gina Ilie, ne-a declarat că “Decesul persoanei respective a fost cauzat de o complicaţie tardivă a naşterii, o necroză uterină, un mic rest placentar care ar fi putut avea o evoluţie bună, dacă se ducea la maternitate. Aşteptarea prelungită a determinat evoluţia negativă. Voi cere protocolul de la Colegiul Medicilor”, lăsând să se înţeleagă că intenţionează să verifice dacă au existat erori în ceea ce priveşte transferul pacienţilor între secţii.
Inclusiv Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila a dispus o anchetă. “Cazul se află în atenţia Comisiei de analiză a deceselor intraspitaliceşti. Această comisie va trage o concluzie pe care o vom face publică atunci când va fi gata. Eu nu am competenţa să spun cine este vinovat”, ne-a declarat dr. Alina Neacşu, directorul medical al SJU.
La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila există deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind în curs. La Colegiul Medicilor nu există o sesizare despre acest caz, dar familia fetei decedate se poate adresa şi acestei instituţii.