O femeie de 38 de ani, care se afla în autoturismul "Matiz" implicat în tragedia rutieră de lângă Pădurea Stejarul, nu a mai putut să lupte. Ea a murit, la scurt timp de la accident, pe patul de spital, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a o ţine în viaţă. Rănile suferite au fost însă mult prea grave. "Dintre cele trei persoane aflate în reanimare, cea mai grav rănită s-a prăpădit azi-noapte (n.r. - ieri noapte). Este vorba despre o femeie care fusese politraumatizată complet şi suferise leziuni grave la coloana cervicală, torace, abdomen, plus o fractură de femur. Ceilalţi doi pacienţi sunt stabili, unul dintre ei este în terapie, iar celălalt este pe chirurgie. Din cele trei persoane care se aflau în urgenţe medii, două au plecat acasă. Este vorba despre victima care prezentase contuzii toracice şi cea care suferise un traumatism cranio cerebral. Cea de-a treia victimă a fost transferată la Secţia Ortopedie pentru că suferise o fractură de femur", a declarat Alina Neacşu, purtător de cuvânt SJU Brăila.
Poliţiştii rutieri au continuat cercetările în cazul accidentului soldat, în primă fază, cu un mort şi 6 persoane rănite, dintre care trei mai grav.
S-a stabilit clar că tragedia de miercuri, de la ora 15.45, s-a produs din cauza unor defecţiuni la sistemul de direcţie al autoturismului Matiz, mai exact explozia cauciucului roţii din stânga faţă. Şoferul a pierdut controlul maşinii şi a ajuns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism de teren marca Mitsubishi. Acesta era condus de un bărbat de 48 de ani, din oraşul Ianca.
Victime în accident au fost o femeie de 38 de ani, din Tichileşti, care ulterior a decedat, alta în vârstă de 52 de ani, din Brăila, celelalte două victime, tot femei, având vârste de 54 şi 51 de ani, ambele din municipiu. Cele patru femei erau în Matiz şi veneau spre casă, de la firma "Marex", unde erau angajate. Răniţi au fost şi doi bărbaţi, din cealaltă maşină, respectiv şoferul de 48 de ani şi un pasager, de 30 de ani, din Brăila.
În urma impactului violent, Matizul s-a făcut praf în partea din faţă iar cel care conducea, un brăilean de 67 de ani, a murit imediat şi a fost scos dintre fiarele contorsionate de echipajul de la Descarcerare. Din păcate, acum numărul persoanelor decedate a ajuns la doi.
Conducătorul auto al autoturismului Mitsubishi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Rutieriştii au efectuat cercetarea la faţa locului şi au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.