Politia braileana a pasit cu stingul in noul an, in mars funebru. Subcomisarul Costel Serban, seful Serviciului de Ordine Publica din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, a murit pe 1 ianuarie. Un accident de masina din care a scapat ca prin minune, cu doar citeva lovituri, o Salvare dotata ca vai de lume, o plimbare prelungita intre spitale fara medici, un lesin, o manevra de resuscitare neprofesionista, fara intubare, si domnul Serban nu s-a mai trezit. De parca moartea l-a urmarit tot drumul acela blestemat, de la Insuratei si pina la Braila: a ratat la accident, a ratat cind a venit ambulanta fara dotari, a ratat cind a fost plimbat intre spitale, dar nu a mai ratat cind cei platiti pentru asta trebuia sa aiba grija de el, cind personalul sanitar trebuia sa-si faca treaba, sa execute o manevra de prim-ajutor asa cum scrie la carte. Moartea domnului Serban seamana - nu-i asa? - ingrozitor (asta-i cuvintul) de mult cu moartea domnului Lazarescu din filmul lui Cristi Puiu. Ea exprima, la urma urmei, criza din sistemul medical si neprofesionalismul unora dintre cadrele medicale, "lasa-ma sa te las"-ul din zilele fara chef de treaba. Caci nici nu-mi vine greu sa-mi imaginez cu cit zel se lucreaza in spitale, pe 1 ianuarie, dimineata, dupa Revelion! Si mai ales cine lucreaza in noaptea de Revelion, care-i fraieru' de a ramas de tura taman in noaptea dintre ani... Si daca tot au ramas, va imaginati ce chef de munca aveau domnii si doamnele cu pricina, cu borcanul de sarmale si cutia de cirnati asezate pe masuta alba, cu sertare metalice. De parca in zi de sarbatoare, moartea ar trebui sa astepte, boala ar trebui sa ia o pauza, accidentele ar trebui sa stea o tura, sa ia un ragaz macar pina pe 2 ianuarie, cind lucrurile se mai linistesc un pic.
Moartea domnului Serban, la fel ca moartea domnului Lazarescu din filmul cu pricina, inspirat, de altfel, dintr-o fapta reala, nu este neobisnuita. Din nefericire, evenimente asemanatoare, decese din vina, din neglijenta ori din iresponsabilitatea unor medici ori asistenti, au loc in Romania aproape in fiecare zi. Doar ca rareori se intimpla ca vreo persoana importanta, vreun sef din Politie spre exemplu, sa cada victima nepasarii cadrelor medicale. Daca rudele vreunui nefericit neica-nimeni sesizeaza pe undeva un asemenea caz, dosarul este repede inmormintat de Colegiul Medicilor, aceasta bizara constructie menita parca mai degraba sa-i apere pe medici decit sa-i traga la raspundere. Chiar si in acest caz, al mortii subcomisarului Serban, imi vine tare greu sa cred ca se va face intr-adevar ceva. Probabil ca vor fi pedepsite "exemplar" vreo doua biete asistente, dar nu vom vedea nici un doctor concediat, nici o demisie, nici o amenda penala. La inchisoare nici sa nu va ginditi. In Romania, o stie si un copil de gradinita, mizeria se pune sub pres, nu la cos.
Desi ar putea sa mi se reproseze ca nu este momentul, nu ma pot abtine sa nu spun ca politistii au putut vedea acum, pe pielea lor - din pacate, in modul cel mai sinistru cu putinta - cum este ca angajatii din sistemul bugetar sa nu-si faca treaba. Cred ca a venit momentul - o, de cind a venit momentul asta; ba mi-e teama ca a si trecut - ca fiecare dintre noi, functionari, medici, politisti, profesori si ce-om mai fi, sa intelegem ca faptele sau nefaptele noastre au consecinte pentru cei din jurul nostru. Ca un infractor neprins azi inseamna o noua crima miine, ca o viata nesalvata este o crima, ca o lectie nepredata la timp poate face dintr-un copil un infractor. Si cind vom intelege asta, cind vom deveni cu adevarat responsabili, vom intelege cit de mult pretuieste o viata.
Subcomisarul Serban a murit. Este de datoria celor ramasi sa faca in asa fel incit moartea lui sa nu fie in zadar.
Moartea domnului Serban, la fel ca moartea domnului Lazarescu din filmul cu pricina, inspirat, de altfel, dintr-o fapta reala, nu este neobisnuita. Din nefericire, evenimente asemanatoare, decese din vina, din neglijenta ori din iresponsabilitatea unor medici ori asistenti, au loc in Romania aproape in fiecare zi. Doar ca rareori se intimpla ca vreo persoana importanta, vreun sef din Politie spre exemplu, sa cada victima nepasarii cadrelor medicale. Daca rudele vreunui nefericit neica-nimeni sesizeaza pe undeva un asemenea caz, dosarul este repede inmormintat de Colegiul Medicilor, aceasta bizara constructie menita parca mai degraba sa-i apere pe medici decit sa-i traga la raspundere. Chiar si in acest caz, al mortii subcomisarului Serban, imi vine tare greu sa cred ca se va face intr-adevar ceva. Probabil ca vor fi pedepsite "exemplar" vreo doua biete asistente, dar nu vom vedea nici un doctor concediat, nici o demisie, nici o amenda penala. La inchisoare nici sa nu va ginditi. In Romania, o stie si un copil de gradinita, mizeria se pune sub pres, nu la cos.
Desi ar putea sa mi se reproseze ca nu este momentul, nu ma pot abtine sa nu spun ca politistii au putut vedea acum, pe pielea lor - din pacate, in modul cel mai sinistru cu putinta - cum este ca angajatii din sistemul bugetar sa nu-si faca treaba. Cred ca a venit momentul - o, de cind a venit momentul asta; ba mi-e teama ca a si trecut - ca fiecare dintre noi, functionari, medici, politisti, profesori si ce-om mai fi, sa intelegem ca faptele sau nefaptele noastre au consecinte pentru cei din jurul nostru. Ca un infractor neprins azi inseamna o noua crima miine, ca o viata nesalvata este o crima, ca o lectie nepredata la timp poate face dintr-un copil un infractor. Si cind vom intelege asta, cind vom deveni cu adevarat responsabili, vom intelege cit de mult pretuieste o viata.
Subcomisarul Serban a murit. Este de datoria celor ramasi sa faca in asa fel incit moartea lui sa nu fie in zadar.
