Un brăilean în vârstă de 64 de ani, despre care rudele stiau ca plecase sa pescuiasca in Dunare, a fost găsit fără suflare, duminică seară, într-un canal de irigaţii aproape secat din zona Vadului Olangeriei, cartier Comorofca. Barbatul plecase de dimineata la pescuit, iar spre seara era asteptat acasa, pentru o petrecere in familie. Din pacate, familia a fost anuntata ca a fost gasit mort intr-un canal cimentat, in care nivelul apei nu depasea 20 de centimetri.
Prima supozitie este ca victima, care se deplasa pe bicicleta, s-a dezechilibrat si a cazut, lovindu-se la cap. De la fata locului lipseau, insa, sculele de pescuit, astfel ca s-ar putea lua in considerare varianta unei talharii. Cazul a fost inregistrat de Politie drept moarte suspecta. Ancheta este in derulare.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.