Ieri dimineaţă, trupul neînsufleţit al lui Băjenaru Neculai, de 56 de ani, dat dispărut de la domiciliu, în urmă cu trei zile, a fost descoperit pe marginea şoselei ce duce spre "Carrefour". Cadavrul zăcea lângă un gard, în zona liberă din afara municipiului. În jurul orei 9.00, un brăilean a observat trupul bărbatului şi a dat alarma la poliţie. Imediat, la faţa locului s-au deplasat judiciarişti de la Investigaţii Criminale care au stabilit identitatea celui mort şi au demarat cercetările. La prima vedere, cadavrul nu prezenta urme de violenţă, însă adevărul se va stabili în urma necropsiei. "În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale s-a stabilit că bărbatul decedat este brăileanul de 56 de ani, care a fost dat dispărut de la domiciliu. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei şI stabilirea cu exactitate a cauzei decesului", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Trupul bărbatului găsit mort era îngheţat bocnă, dovadă că zăcea de ore bune în ger, fiind preluat de lucrătorii de la Medicină Legală. La o oră după descoperirea cadavrului, bărbatul care sunase la 112 se afla încă în zonă pentru a dat declaraţii poliţiştilor. Daniel Ivanov ne-a spus că nu a făcut decât să anunţe organele abilitate după ce a verificat trupul omului căzut şi a constatat că nu mai este viu. "Eu l-am descoperit şi am anunţat la 112. Mai erau doi oameni pe aici şi au zis că este posibil ca bărbatul să fie mort. M-am dus eu şI m-am uitat, mi-am dat seama că este decedat, am vrut să văd dacă are puls. Am văzut că este rece şi tare, era deja îngheţat. Am înţeles că este dispărut, poate să fie şi de două zile aici, la cât de tare este congelat. A fost şi ger, dacă a stat şi peste noapte normal că a îngheţat. În zonă aici vizibilitatea este redusă, mai ales că e pe marginea şoselei, aş fi trecut şi nu l-aş fi văzut. Dar am făcut un bine că am anunţat la 112, ce era să fac, să îl las acolo", ne-a povestit Daniel Ivanov.
Rămâne de văzut care vor fi rezultatele necropsiei. Oricum, poliţiştii fuseseră anunţaţi că Băjenaru Neculai suferea de afecţiuni medicale cronice. După cum v-am informat, în ziua de 10 februarie, la ora 21.00, o brăileancă de 52 de ani a sesizat dispariţia de la domiciliu a soţului ei.
Poliţiştii au efectuat verificări şi au stabilit că Băjenaru Neculai, în vârstă de 56 de ani, a plecat de acasă, cu scopul de a face cumpărături, şi nu s-a mai întors. În cursul zilei de 10 februarie, soţia l-a contactat telefonic pe acesta, care a afirmat că se află pe stradă, necunoscând zona, şi că doreşte să revină acasă.
Poliţiştii Biroului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale au demarat activităţile de căutare şi au solicitat urmărirea celui în cauză la nivel naţional şi în statele membre Schengen.
Din păcate, dispărutul nu a mai fost găsit în viaţă.