* “Vreau să le arăt copiilor din mediul rural că lumea nu se termină la semnul de ieșire din localitate” * asta declară Adrian Țiripa, inițiatorul proiectului “Astronomia pentru toți”, “moștenirea” pe care olimpicul vrea să o lase copiilor din mediul rural din Brăila, în toamnă acesta urmând să studieze la Universitatea Princeton din Statele Unite * concret, Adrian merge în fiecare școală de la țară și le vorbește copiilor despre univers, constelații și galaxii, dorința lui fiind de a-i inspira pe elevi să-și găsească o pasiune * proiectul include toate cele 40 școli din județ, iar până acum Adrian s-a întâlnit cu copii din peste 20 unități de învățământ
“Bună tuturor! Sunt Adi și astăzi vă voi vorbi despre astronomie!”. Așa își începe olimpicul Adrian Marian Țiripa fiecare întâlnire cu copiii din cadrul proiectului “Astronomia pentru toți”. Proiectul este inițiat și dezvoltat de elevul brăilean premiat la mai multe concursuri naționale și internaționale de astronomie și fizică, din dorința de a se implica în comunitate. Este un proiect unic în România deoarece este dedicat exclusiv copiilor din mediul rural din Brăila, Adrian având în plan să meargă în toate cele 40 de comune din județ. Întâlnirile au început în toamnă, iar până acum Adrian a străbătut peste jumătate dintre localități, scopul lui fiind de a le arăta elevilor de la țară că lumea e mare și că posibilitățile sunt infinite. “Astronomia pentru toți” este și “moștenirea” pe care olimpicul o va lăsa copiilor din Brăila, el fiind acum elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic “N. Iorga”, din toamnă urmând să studieze la prestigioasa Universitate Princeton din Statele Unite. În cadrul unui interviu acordat cotidianului “Obiectiv”, Adrian ne-a vorbit despre acest “proiect de suflet” și despre dorința de a inspira cât mai mulți elevi să își descopere o pasiune.
- Cum a început proiectul “Astronomia pentru toți”?
- De doi ani îmi doream să fac acest proiect pentru că mi-a plăcut mereu să mă implic, să îmi ajut comunitatea. În vara anului trecut am început să caut fonduri pentru a-l implementa și am găsit sprijin la Asociația Brăileană pentru Educație Civică - ABEC și Rotary Club Brăila. Prin fonduri mă refer la costurile de deplasare, cărți, materiale. Munca mea e voluntară. Și proiectul de a merge în școli a început efectiv în septembrie 2022, după ce a început anul școlar.
- De ce ai vrut de la bun început să fie dedicat copiilor din satele brăilene?
- Pentru că situația din mediul rural de la noi, din România, este una destul de tragică, în sensul că sunt probleme sociale. Și crescând în mediul rural poți să ajungi să nu fii motivat în a profita la maxim de educație, de resursele ce ți se oferă. Și oricum, în general, în mediul rural ai resurse mult mai puține decât cineva din mediul urban, în materie de cărți, de cunoștințe. Să ai efectiv pe cine să întrebi: «Îmi place un lucru, poți să mă ajuți?». Nu prea ai pe cine, că este o comunitate foarte restrânsă, foarte mică. Un copil din mediul urban, ca să afle mai multe lucruri despre astronomie, trebuie doar să pună două-trei întrebări, pentru că e clubul de astronomie din oraș și poți să afli cam ce să cauți pe internet. Dar în mediul rural se pune și problema conexiunii internetului... A curentului electric și apoi a internetului... Și atunci am zis că ar fi cel mai bine să merg la copiii din mediul rural. Vreau ca până la sfârșitul anului școlar să ajung în toate cele 40 de comune din Brăila.
- Cum se desfășoară întâlnirile cu copiii?
- Ideal, proiectul este pentru cei de gimnaziu, dar dacă cei mici sunt curioși, vorbesc și cu cei mici. Nu este absolut nicio problemă! Eu îi primesc și lucrez cu toți, nu există o limită de vârstă. Intru în clasă cu telescopul, cu laptopul și este pur și simplu o discuție liberă în care vine un copil de nicăieri (eu sunt tot un copil) și le spune: «Bună tuturor! Am venit să vă vorbesc despre atronomie. Ce e aia?». Și practic le explic ce este astronomia, istoria astronomiei, constelații, lucruri mai mult de cultură generală. Le aduc în față pasiunea mea. Și nu le vorbesc neapărat din perspectiva «trebuie să învățați aceste lucruri, să știți constelațiile». Nu mă interesează asta! Însă vreau ca ei să vadă că astronomia este pasiunea mea, am muncit pentru ea și astronomia m-a ajutat în viață. La fel de bine pot și ei să își găsească o pasiune, oricare ar fi ea, de la tractorist la bucătar, orice, să munceacă pentru ea și să reușească. Și le doresc să aibă norocul ca acea pasiune să se intersecteze puțin cu școala, astfel încât să găsească ceva cu adevărat semnificativ în școală și să profite de acești ani la maxim. Apoi, îi îndemn să aibă curaj, să nu desconsidere puterea pe care o au. «Indiferent dacă sunteți de la țară, indiferent câți bani aveți, indiferent copiii cui sunteți, aveți curaj și veți reuși». Acesta este mesajul pe care eu îl inserez în prezentarea mea. Astronomia este doar un pretext pentru a încuraja alți copii să-și găsească o pasiune.
- Care a fost prima comună în care ai mers? Îți mai amintești cum a decurs întâlnirea?
- La Siliștea am fost prima dată. Am plâns! Nu de față cu copiii, după ce s-a încheiat întâlnirea. Pentru că după prezentare am mai rămas cu copiii, stătea pe hol un copil, cred că de clasa I, a venit de nicăieri și m-a luat în brațe și mi-a spus «Mulțumesc, Adi!». Și a plecat! Dar era «copilul acela», din «clasa aceea»! Adică mă refer la cel mai necăjit copil. A fost un moment atunci... În mașină, în drumul spre casă, mi-am spus «Merită! O să-mi duc treaba până la capăt».
“Nu le spun că sunt olimpic. Nu sunt nici «domnul», nici «nenea». Doar Adi! Eu sunt Adi!”
- Cum te prezinți tu în fața copiilor?
- «Bună, copii! Eu sunt Adi! Vom face astăzi astronomia». Ei nu știu cine sunt, nu știu rezultatele mele și nici nu mă interesează să afle rezultatele mele. Nu le spun că sunt olimpic. Nu sunt nici «domnul», nici «nenea». Doar Adi! Eu sunt Adi! Dacă m-au introdus profesorii așa, am explicat la final ce înseamnă olimpic, faptul că aceste competiții m-au ajutat pe mine să ajung departe. Dar în rest nu am vorbit despre asta. Pentru că nu avea rost.
- Ai primit o întrebare de la un copil care ți-a rămas în minte?
- Sunt cam aceleași întrebări pe care le pun copiii și cu cât sunt mai mici cu atât pun mai multe întrebări și cu atât este mai bine. De aceea, când le vorbesc copiilor mai mari, le spun «nu cumva când creșteți, să nu mai fiți cum sunt ăștia mici». Pentru că cei mici vin fără nicio reținere. Când le spun că îmi place astronomia, nici măcar nu mai stau și întreabă «Nenea, crezi în extratereștri?». Dar aceste întrebări ce par a fi stupide, ce par a fi copilărești, infantile, sunt de fapt cele care au nevoie de răspunsurile cele mai ample și mai complicate și mai profunde. A explica viața extraterestră și universul unui copil de clasa I astfel încât el să pară că a înțeles măcar, este o provocare. Însă această curiozitate este de fapt ceea ce este motorul oricărei pasiuni. E tot ceea ce contează!
- S-a întâmplat să ți se pună o întrebare la care să nu știi răspunsul?
- Da! Când vine vorba de cosmologie sunt întrebări de tipul «Cât de mare este universul». «Cât e infinitul?». Și sunt întrebări pe care tu, adultul, nu ți le mai pui. E foarte bine că cei mici și le pun. Acești copii se întâmplă să îmi pună întrebări la care știința actuală nu știe să le răspundă. Nu poate încă să ofere un răspuns pentru că munca oamenilor de știință a explodat prin secolul XVII, deci e doar de câteva sute de ani. Munca aceasta trebuie dusă până la capăt și de aceea sunt întrebări la care nu avem încă răspunsuri. Iar când apar astfel de situații nu trebuie să facem un tam tam și în niciun caz nu le dau de înțeles că m-aș ofusca sau că mi-ar fi rănit orgoliul că n-am știut să răspund. Și le spun că nici eu nu știu totul, dar pot încerca să îi ajut măcar pe ei să găsească răspunsul.
- Te-a surprins vreun copil cu un răspuns pe care ți l-a dat sau cu o întrebare?
- Nu țin minte o întrebare sau un răspuns anume, dar pot spune că am avut norocul să întâlnesc în mediul rural pasionați de astronomie care știau multe lucruri din ce le spuneam eu și care m-au ajutat să-mi completez prezentarea, lucruri pe care eu în mod normal nu le-aș spune pentru a nu mă întinde foarte mult. Și am plusat și eu.
- Să vorbim puțin și despre școlile din mediul rural. Cum ți se par?
- Școlile din mediul rural, dacă sunt finanțate și modernizate, arată extraordinar. Am vrea noi ca unele licee sau școli din mediul urban să arate ca cele din mediul rural.
- Cum ți se par profesorii de la țară?
- Profesorii sunt extrem de dedicați! Au venit profesori la oră să învețe de la mine ca să poată mai departe ei să le spună copiilor care n-au putut să ajungă. Știam că există astfel de profesori, m-am bucurat că i-am întâlnit și că i-am reîntâlnit pe unii dintre ei. Sunt oameni care sunt acolo pentru că le pasă, care n-au plecat la licee de elită și au rămas pentru acei copii. Pentru că știau că educația contează cel mai mult pentru acei copii, pentru acea lume. Restul ne mai descurcăm sub o formă sau alta, dar ei au cea mai mare nevoie. Și au rămas acolo și se vede că sunt acolo de drag și ca să muncească. Extraordinar! Jos pălăria!
- De ce crezi că elevii din mediul rural nu ajung să facă performanță ca cei din urban?
- Acolo sunt alte probleme, de natură socială. Sistemul nostru de învățământ este astfel conceput încât școala să reprezinte efectiv o înșiruire de informații date. Învață asta, asta, asta. Dar nu este făcută să te formeze ca persoană, să-ți deschidă orizonturile. Prea puțin... Asta rămâne tot la tine să o faci, la norocul pe care l-ai avut legat de mediul în care te-ai născut. Din păcate, în mediul rural, nu toată lumea are un astfel de noroc.
- Cum ești tu ca profesor?
- Atitudinea și atmosfera pe care încerc eu să o creez este cea pe care am observat-o la studenții, doctoranzii și profesorii de la universitățile mari din Statele Unite sau chiar din lume. Când stăteam de vorbă cu ei îmi spuneau să nu le vorbesc cu dumneavoastră, domnul doctor... Să le spun pe nume, pe prenume, atât! Îmi spuneau: «Sunt un om la fel ca și tine, tu ești mai tânăr, eu mai în vârstă, dar respectul este respect, prietenia este prietenie și n-are rost să ne domnim». Asta le spun și eu copiilor. Și prin această atitudine informală parcă mai ușor îi dai de înțeles celui din fața ta că ești acolo pentru că vrei. Vrei să ajuți, vrei să-l înveți, vrei să-ți faci treaba bine.
- Când ai gândit acest proiect ți-ai dorit să fii diferit de profesorii tăi de la clasă?
- În cei 12 ani de școală am întâlnit profesori și profesori și am luat lucruri ce mi-au plăcut cam de peste tot. Niciodată nu le voi spune că au greșit, niciodată nu îi voi descuraja și nu le voi spune că este greu. Niciodată nu le voi spune că eu știu și ei nu. Niciodată nu le voi spune că eu sunt deștept și ei nu sunt deștepți.
- Ce ai învățat tu despre lucrul cu copiii?
- Nu mi se pare nimic greu! Trebuie în permanență să fii un model și un exemplu în fața copiilor, în față oamenilor, că asta se aplică pentru oricine, pe orice plan. Să știi cum să vorbești, să ai corectitudine gramaticală, să fii ok îmbrăcat. Atitudinea pe care o transmiți să fie una pe măsură. Adică într-un fel personalitatea mea contează mai mult decât informația în sine. Cum livrezi contează mai mult decât ce livrezi. Adică pot să explic unor copii de la țară, clasa I, care nu au învățat încă bine să scrie și să citească, cum funcționează teoria relativității a lui Einstein și compoziția universului, structura spațiu-timp. Pot să fac asta doar cu bunăvoință.
- Care vrei să fie finalitatea proiectului “Astronomia pentru toți”?
- Ceea ce mi-aș dori ar fi ca acei copii să rămână cu amintirea că a venit cineva la ei, tot un tânăr, de la oraș, și oarecum le-am deschis universul. Vreau să le arăt faptul că lumea nu se termină la semnul de ieșire din localitate și că pot să facă mai mult! Lumea este mare și au toată capacitatea! Vreau să le dau curaj, să învețe niște lucruri despre astronomie și să înțeleagă ce este lumea aceasta, măcar în termeni științifici și, de ce nu, să găsesc pasionați de astronomie pe care să îi ajut. Cum am și găsit și îi ajut. Eu oricum fac o donație fiecărei școli, o carte de astronomie și o planisferă. Nu e nevoie de softuri, nu e nevoie de aplicații. Aceste două lucruri, harta și planisfera, sunt de ajuns pentru a înțelege cât de mare este lumea. Asta este de fapt astronomia. Să înțelegi de fapt cât de mic ești tu.
