Moţiunea de cenzură va fi depusă luni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Moţiunea de cenzură va fi depusă luni

"Ceea ce cred - şi o cred ca cetăţean al acestei ţări şi abia apoi ca preşedinte de partid - este că într-adevăr cuţitul a trecut de os. Aroganţa şi tupeul cu care cei care, din păcate, ne conduc acum, au tot impus măsuri aberante, într-adevăr au produs ceea ce nu ne doream nici noi, cei din Opoziţie, nici altcineva; au produs această explozie socială care, uşor-uşor, să iasă la suprafaţă. Mai cred că timpul discuţiilor cu cei de la Putere a încetat şi luni vom depune moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc. Acest Guvern trebuie izgonit nu doar din Palatul Victoria, ci din amintirea românilor", a spus social-democratu.
"Trebuie să le dăm încredere şi celor care simt că nu mai au nicio speranţă, şi celor care simt astăzi că trebuie să trăiască o lună întreagă cu cinci milioane de lei, în timp ce, uitaţi-vă la Ateneu cât costă băutura din paharele celor de la Putere sau mâncarea celor de acolo - mult mai mult decât salariul unui om de la Finanţe. Sper ca după moţiunea de cenzură să avem un Guvern care încet-încet să scoată România din prăpastia în care ne-au adus cei de acum", a continuat Ponta.
Potrivit liderului PSD, celor de la putere le este foarte frică. "De frică, Traian Băsescu a trimis legea fraudată a pensiilor înapoi în Parlament, de frică Guvernul Boc n-are curaj să vină în faţa unei moţiuni de cenzură şi vine cu tot felul de artificii şi şmecherii, asumarea răspunderii pe legea educaţiei, de parcă Guvernul Boc ar trebui să pice doar pentru legea educaţiei, n-ar trebui să pice pentru toate celelalte rele şi ticăloşii pe care le-a înfăptuit", a mai arătat el.
Ponta a susţinut că protestatarii de la Finanţe trebuie să se ducă la Cotroceni, nu la minister. "Singurul la care ar trebui să protesteze, aşa cum au făcut poliţiştii şi pensionarii, este domnul Traian Băsescu. Dacă ar fi corect, ar trebui să fie la Cotroceni, pentru că domnul Băsescu le-a tăiat şi salariile, şi toate celelalte drepturi", a conchis preşedintele PSD.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro