Traian Ţino (stânga) şi Panait Istrati (dreapta) mâncând pepeni în curtea casei Ţino, de pe Strada Coroanei 2 (fotografie aflată la Arhivele Naţionale Brăila).
• s-au scurs cinci ani de la trecerea în eternitate a avocatului Nicolae Ţino, decanul de vârstă al Baroului Brăila şi veteran de război rănit de două ori în Crimeea • tatăl său, avocatul Traian Ţino, a fost primar şi prefect al Brăilei, senator de Trei Scaune şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor • în 1931, Traian Ţino a refuzat banchetul organizat în cinstea sa şi a donat banii şomerilor • Nicolae Iorga şi Panait Istrati erau adesea oaspeţii familiei Ţino, motiv pentru care Traian Ţino a fost îndepărtat din avocatură, de către regimul comunist • Arhivele Naţionale păstrează la loc de cinste imagini cu fostul primar Traian Ţino, pe care vi le prezentăm în premieră
S-au împlinit, zilele acestea, cinci ani de la trecerea în eternitate a avocatului Nicolae Ţino, decanul de vârstă al Baroului Brăila - veteran de război rănit de două ori în Războiul din Răsărit, prigonit de autorităţile comuniste - şi membru al Partidului Naţional Liberal din anul 1945.
Nicolae Ţino a fost descendentul unei ilustre familii de avocaţi brăileni. Tatăl său, ilustru jurist, om politic şi ziarist Traian Ţino, avocat al Baroului Brăila din anul 1912 şi ofiţer al Regimentului 3 Artilerie „Franţa” - participant la Primul Război Mondial - a fost primar şi prefect al Brăilei pe vremea României Mari, senator de Trei Scaune şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Coleg şi prieten cu Vasile Băncilă şi Petre Andrei, Traian Ţino a fost la un pas de a fi executat în anii 1940, pentru prietenia cu marele istoric Nicolae Iorga. A fost apoi marginalizat, prigonit şi îndepărtat din avocatură de către regimul comunist, în anii 1950.
Traian moştenise dragostea pentru ştiinţele juridice de la tatăl său, Nicolae Ţino, avocat şi ziarist, secretar general al Primăriei Brăila. Bunicul lui Traian, doctor în drept la Paris, descendent al unei vechi familii de aromâni, „Ţinu”, a luptat la 1877.
Despre Traian Ţino, fost primar al Brăilei, omul care a stat la masă cu Nicolae Iorga şi cu Panait Istrati, citiţi în rândurile care urmează.
Elev la “Bălcescu”, îşi făcea temele la lumina unui opaiţ
Născut într-o familie cu rădăcini aromâne, Nicolae Ţino a avut parte de o educaţie aleasă, fiind îndemnat să pună mai presus de propriile interese interesele ţării şi ale semenilor. Străbunicul său, Gheorghe Ţino, a fost participant activ la Revoluţia de la 1848 şi a fost rănit în confruntările cu turcii, iar bunicul său, Nicolae, a studiat Dreptul la Paris, a luptat la 1877 şi a fondat primele ziare la Brăila. Înainte să treacă la cele veşnice, în 2015, la venerabila vârstă de 94 de ani, avocatul Nicolae Ţino, fiul lui Traian, ne-a povestit cu multă însufleţire despre vizitele lui Nicolae Iorga la Brăila şi despre conferinţele ţinute de acesta la Palatul Comunal, azi Teatrul Maria Filotti. Copil fiind, Nicolae era fascinat de discursurile savantului şi de faptul că acesta era topit după ciorba gătită de doamna Ţino. “Mama era mereu îngrijorată că domnul Iorga o să păteze iar faţa de masă albă, scrobită, cu ciorbă, din pricina bărbii”, povestea, zâmbind, av. Nicolae Ţino. Venerabilul jurist a păstrat până la moarte portretul pictat al marelui savant (realizat în anul 1932, de artistul Shunda) în sufrageria apartamentului său, dar şi amintiri pe care, din păcate, le-a luat cu sine în mormânt. Deşi numit în funcţii publice înalte, Iorga nu suporta să i se spună decât „Dom' Profesor”.
Patriot înflăcărat şi preşedinte al „partidului iorghist”, Traian Ţino îl avea oaspete, de asemenea, pe scriitorul Panait Istrati. Arhivele Naţionale Brăila păstrează la loc de cinste fotografia făcută în curtea familiei Ţino, de pe Strada Coroanei 2 (actuală Mihail Sebastian), în care apar Traian Ţino şi Panait Istrati, la masă, cu câte un pepene în mână. Arhivele păstrează, de asemenea, fotografii inedite, cu personalităţi ale României interbelice, precum şi documente aparţinând familiei Ţino.
A nu se crede, însă, că familiei Ţino i-a fost întodeauna bine. Mama lui Traian Ţino, Eufimia, a rămas văduvă pe când acesta avea doar 15 ani şi nu s-a mai recăsătorit. Eufimia Ţino a dus-o rău o perioadă bună de timp, pentru că avea de hrănit, singură, şase copii rămaşi orfani de tată. Traian Ţino nu a uitat niciodată cum, elev la „Nicolae Bălcescu” fiind, nu avea bani de gaz de lampă şi îşi făcea lecţiile la lumina unui opaiţ.
Membru al Partidului Naţionalist Democrat al lui Nicolae Iorga, din anul 1910, Traian Ţino a devenit membru al Baroului de Avocaţi Brăila doi ani mai târziu. Ofiţer al Regimentului 3 Artilerie „Franţa”, în Primul Război Mondial, Traian a fost luat prizonier în Basarabia, de către bolşevicii lui Lenin, însă a fost ulterior eliberat. 23 de ani mai târziu, fiul său, Nicolae, va merge din nou în Basarabia, ca să elibereze ţinuturile cotropite de armatele lui Stalin.
A refuzat banchetul organizat în cinstea sa şi a donat banii şomerilor
Ales deputat, primar şi prefect al Brăilei, dar şi senator de Trei Scaune (Covasna), pentru binele făcut, după război, ungurilor din acel judeţ, Traian Ţino a fost unul dintre cei mai străluciţi avocaţi ai Brăilei interbelice. Specializat în Drept Comercial şi Maritim - Brăila fiind, la acea vreme, cel mai prosper port al României Mari - el a pledat atât în instanţele româneşti, cât şi în cele din străinătate. În tot acest timp, s-a preocupat mai mult de binele urbei decât de binele său: a locuit toată viaţa într-o casă cu chirie, proprietatea avocatului Boantă, şi nu a acumulat nicio avere. Iar Nicolae, fiul său, nu putea fi altfel: s-a stins din viaţă în anul 2015, într-un apartament situat vizavi de Biserica Greacă, în care păstrase toată „averea familiei” Ţino: o bibliotecă veche, cu cărţi legate în piele, moştenite de la bunicul său.
Despre Traian Ţino se pot spune multe. A înfiinţat la Brăila cantine muncitoreşti şi a militat pentru prosperitatea oraşului dunărean. A fost fondator şi membru activ al Ligii Culturale, al Societăţii Avântul şi al Bibliotecii Armencea, pe care a înzestrat-o cu cărţi. A fost, de asemenea, preşedinte al „partidului iorghist”. Şi a fost un mare OM. Iată ce titra ziarul brăilean Facla Nouă în numărul din 30 iunie 1931: “Deunăzi, ca o răsplată a valorii intelectuale şi etice, a fost ales, nu numit, de către Adunarea Deputaţilor, ca vicepreşedinte, dl. avocat Traian Ţino, deputat de Brăila. Câţiva prieteni politici, mai mulţi avocaţi şi admiratori au luat iniţiativa de a sărbători evenimentul printr-u banchet, cheltuiala urmând a fi acoperită nu din fondurile Primăriei sau ale Prefecturii, ci din buzunarele organizatorilor. Dl. Ţino a refuzat banchetul (!) rugând pe prietenii d-sale ca sumele ce trebuiau cheltuite în onoarea d-sale să fie donate pentru ajutorarea şomerilor”. În plină criză economică, Traian Ţino nu se gândea defel la propria persoană, ci mai degrabă la nevoile concitadinilor său.
Aflat pe „lista neagră” a legionarilor (pentru că refuzase colaborarea cu aceştia), Traian Tino a fost la un pas de a fi executat. Prigonit ulterior şi de comunişti, el a murit în anul 1957, după ce fusese marginalizat şi hărţuit, ca mai toată elita intelectualităţii române.
Avocatul Nicolae Ţino, rănit de două ori în Crimeea
“Iniţial, am urmat Politehnica la Universitatea din Cernăuţi, însă a trebuit să-mi întrerup studiile şi să plec pe front, pentru că ruşii invadaseră Basarabia şi Bucovina. M-am îndrăgostit apoi de o studentă din Iaşi, care urma Dreptul şi care m-a convins să merg la examene, pentru că exista posibilitatea să urmez două facultăţi în acelaşi timp. Aşa am urmat şi Dreptul, şi Politehnica”, povestea avocatul Nicolae Ţino, fiul lui Traian Ţino, cu doi ani înainte de moartea sa.
Încadrat ca ofiţer în unităţile de geniu şi pontonieri, specialist în fortificaţii (a realizat, printre altele, fortificaţii militare în Crimeea - Simferopol şi Istmul Pericop), Nicolae Ţino a fost rănit de două ori, însă a continuat să-şi facă datoria faţă de neam, Rege şi Ţară, aşa cum jurase pe drapelul tricolor. După întoarcerea de pe front, s-a înscris în Partidul Naţional Liberal, iar la 1 septembrie 1945 a devenit membru al Baroului Brăila. Nori negri se iţeau atunci la orizont. Participant activ la revolta contra ocupaţiei sovietice, avocatul Nicolae Ţino s-a opus făţiş abuzurilor guvernului Groza. El a participat la marea demonstraţie anticomunistă din 8 noiembrie 1945 (ziua onomastică a Regelui Mihai) de la Brăila, alături de avocatul Bazil Clony (directorul ziarului Curierul), de elevi şi de alţi intelectuali, fiind reţinut, anchetat, apoi eliberat de ocupanţii sovietici. Tot el a salvat în jur de 15.000 de cărţi de la distrugere, imediat după instaurarea dictaturii comuniste, când au fost devastate şi „epurate” Bibliotecile Armencea şi Comunală.
Marginalizat din pricina convingerilor politice, la fel ca tatăl său, Traian, avocatului Nicolae Ţino i s-a interzis în anii 1950 să participe la procese în Brăila, fiind silit, o vreme, să pledeze numai în instanţele mici (Făurei, Însurăţei). Asta nu l-a impiedicat să se perfecţioneze şi să strălucrească în profesie. Nicolae Ţino a avut mentori de seamă, mari avocaţi ai Brăilei interbelice: Radu Portocală (lider PNL, fost ministru, închis şi apoi ucis mişeleşte şi aruncat într-o groapă comună, de către comunişti), I. C. Sava, Hiott şi Răsvan, că să amintim doar câteva nume.
La rândul său, Ţino a îndrumat zeci de jurişti din Brăila, învăţându-i tainele Dreptului inclusiv pe doi foşti miniştri ai Justiţiei, şefi de barouri şi preşedinţi de instanţe de judecată. A donat sute de cărţi Bibliotecii Judeţene “Panait Istrati”, a făcut donaţii şi Arhivelor Naţionale şi a fost membru activ al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului (LADO). Nu e de mirare că o parte din sufletul Brăilei de altădată s-a stins odată cu avocatul Ţino, în anul 2015!
