Mituri din lumea cazinourilor: Asta cred anumiţi pasionaţi ai jocurilor de noroc | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mituri din lumea cazinourilor: Asta cred anumiţi pasionaţi ai jocurilor de noroc

Ai şanse minime de câştig dacă foloseşti funcţia de joc automat. Anumiţi împătimiţi ai sloturilor susţin că funcţia „Auto Play” a fost inventată tocmai pentru a-i depista pe jucătorii care au buzunarele mai largi şi prin urmare, marja de câştig este mai mică atunci când cineva foloseşte această opţiune. În realitatea, marja de câştig a unui joc nu se poate modifica în timp real, aşa că această idee nu are nici un fundament solid.

Dacă ştii care sunt aparatele calde, vei avea şanse mari să câştigi. Unii dintre pasionaţi sunt convinşi că anumite aparate plătesc imediat după ce au mai plătit deja câştiguri, aşa că vânează scaunele şi aşteaptă ca un jucător să se ridice pentru a profita de asta, în timp ce alţii susţin exact contrariul, şi anume că aparatele care au plătit, nu vor mai plăti, fapt pentru care aceştia vânează aparatele în care s-a pierdut mult în ultimele ore. Teoria este cât se poate de falsă, întrucât rotirile sunt independente una de cealaltă, iar câştigurile sunt acordare în mod aleatoriu într-un interval de milioane de rotiri.

Rudele şi prietenii angajaţilor vin şi „curăţă” casa. Există amatori de jocuri de noroc care sunt de părere că angajaţii îi informează pe cunoscuţi cu privire la momentele prielnice în care să vină să joace şi chiar le indică aparatul care urmează să declanşeze jackpot-ul. Toate aceste lucruri sunt false, întrucât toate jocurile sunt construite în mod special pentru ca nimeni, nici măcar programatorul care scrie codurile să nu poată anticipa când se vor acorda diverse câştiguri. Cazinoul are intenţia de a plăti premii în mod aleatoriu, pentru a-i determina pe toţi clienţii să se şi întoarcă. Dacă angajaţii ar proceda astfel, cazinoul ar ajunge rapid să piardă clientela.

SFAT: Vrei să revendici un bonus la casino online? Cea mai simplă variantă pentru a te asigura că alegi opţiuni 100% legale şi licenţiate la ONJN este să te uiţi peste o listă cu bonusuri la cazinourile online din România de pe un site de profil.

Există aplicaţii care îţi pot indica numerele care urmează să pice la ruletă. Astfel de programe au apărut încât de la începutul anilor 2000, atunci când industria de jocuri de noroc online abia prindea rădăcini. Astfel de programe sau telefoane speciale şi tot felul de dispozitive nu sunt altceva decât născociri ale escrocilor care vor să-i păcălească pe jucători. Există chiar şi anumite voci care susţin că astfel de softuri au fost chiar finanţate de către deţinătorii cazinourilor, pentru a-i încuraja pe jucători să investească sume mari. Chiar dacă au existat câteva excepţii de-a lungul timpului, atunci când tehnologia cazinourilor încă avea vulnerabilităţi, astăzi nu se mai pune problema de aşa ceva, întrucât cazinourile investesc sute de milioane de euro anual pentru a-şi asigura spatele. Standardele de securitate au fost sporite substanţial în ultimii 3 ani.

Dacă nu joci sume foarte mari, joci degeaba. Unii pariori sunt de părere că numai cei care joacă sume mari au şanse bune de reuşită. În realitate, şansele de câştig nu sunt în nici un fel corelate cu miza aleasă de jucător. Singurul lucru la care trebuie însă să fie atent jucătorul este tipul de joc pe care îi joacă, pentru că anumite jocuri nu permit declanşarea unor jackpot-uri sau runde bonus dacă nu se joacă pe numărul maxim de linii şi având o anumită miză totală. În rest, şansele de câştig sunt aceleaşi, indiferent dacă miza ta este de 50 de bani sau de 5 lei.

Sloturile cu 3 role sunt mult mai profitabile decât cele cu 5 role. Marja de câştig a jocurilor de păcănele online este uneori afişată pe site-ul producătorului sau câteodată pe anumite site-uri de specialitate. În ceea ce priveşte cazinourile online, lucrurile nu sunt tocmai clare, mai ales întrucât legislaţia românească permite o marjă de câştig de cel puţin 70% pentru operatorii licenţiaţi la ONJN. La sloturile online, de regulă, marjele de câştig sunt mai mari de 94% şi pot atinge chiar şi peste 98%. Totuşi, asta nu înseamnă că jocurile cu 3 role sunt mai bune decât cele cu 5 din perspectiva jucătorilor, întrucât totul depinde de felul în care acest jocuri au fost proiectate şi eventual, ajustate. Dacă vrei să joci jocurile cu cele mai mari şanse de reuşită, consultă un astfel de clasament cu cifre concrete, însă nu te lua după mituri.

Cazinourile vor să-i împingă pe jucători la dependenţă şi la faliment. Nimic mai fals. Gândiţi-vă că din punct de vedere financiar, cazinoul nu are de câştigat mai mult dacă vă duce la sapă de lemn, decât dacă vă are de client toată viaţa. Atâta timp cât jucătorii se simt bine şi se distrează, toată lumea are de câştigat. În momentul în care responsabilitatea este depăşit în relaţia cu jocurile de noroc, ambele părţi au de suferit. Anumiţi jucători sunt opriţi din joc de către angajaţii cazinourilor offline şi online, iar pentru jucătorii din mediul online există şi posibilităţi de limitare şi auto-excludere. În plus, jucătorii care au probleme se pot adresa în mod gratuit specialiştilor din cadrul programului JocResponsabil.ro, care oferă îndrumare pentru jucătorii care au depăşit linia distracţiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro