Mitrea a afirmat, în cadrul unei dezbateri pe teme ideologice ale stângii româneşti, că, la sfârşitul acestui ciclu electoral, PSD a reuşit să păstreze doar electoratul pasiv, reprezentat de pensionarii cu pensii mai mici, ţărani sau agricultori. "Am reuşit să pierdem în ultima perioadă tot sau majoritatea electoratului de stânga activ. Aş pune asta pe un mesaj contradictoriu care a răspuns mai degrabă unor sondaje de opinie, focus-grupuri şi alte analize şi a încercat mai degrabă să spună ceea ce vrea populaţia să audă, lucru care a dus la un mesaj greu de digerat pentru electorat", a comentat social-democratul. El a subliniat că PSD ar trebui să dezvolte în perioada următoare politici care să aducă şi electoratul activ în zona de influenţă a social-democraţiei româneşti.
În privinţa reformării statului, Miron Mitrea a apreciat că aceasta ar trebui făcută în fiecare domeniu pe ansamblu, nefiind oportună o reformă "punctuală". Senatorul a arătat, în legătură cu reformarea Contituţiei că, deşi susţine varianta unei republici parlamentare, populaţia României "nu este suficient de pregătită", motiv pentru care "va trebui probabil să rămânem la o republică semi-prezidenţială, modificând însă Constituţia astfel încât Parlamentul să rămână cel care ia decizia finală".
Mitrea a apreciat că "România nu poate să treacă astăzi la un sistem unicameral" şi a pledat pentru existenţa a două Camere - Senatul care să reprezinte regiunile, pe sistem apropiat celui american, cu 50-60 de parlamentari aleşi prin vot uninominal într-un singur tur, şi Camera Deputaţilor aleasă printr-un sistem mixt, jumătate proporţional, jumătate majoritar. El a criticat sistemul electoral actual arătând că "a condus la situaţii inacceptabile".
În privinţa reformei fiscale, Mitrea a precizat că ar trebui să se revină la "o soluţie social-democrată", o impozitare progresivă, eventual impozit zero pentru cei cu venituri foarte reduse şi un impozit de solidaritate pentru cei cu venituri extraordinar de mari.
Social-democratul a precizat că reforma clasei politice ar trebui făcută în interioriul fiecărui partid, admiţând că nici PSD, nici PDL nu s-au concentrat pe acest aspect. El a pledat pentru îndepartarea de zona adminsitrativă şi renunţarea la "politizarea atât de brutală a sistemului".