Mitingul aerian "Borş de peşte la Vădeni", ajuns la ediţia a V-a, are loc anul acesta sâmbătă, la Vădeni, pe Aerodromul "Aerial", începând cu ora 10.00. Se estimează că vor participa aproximativ 30 de aparate de zbor ultrauşoare - avioane, motodeltaplane, motoparapante, din toate zonele ţării. Spectatorii, pentru care intrarea este liberă, vor putea urmări demonstraţii de zbor cu toate aparatele aflate pe aerodrom conduse de piloţi experimentaţi, campioni naţionali şi legende ale aviaţiei româneşti. Va putea fi admirat şi singurul girocopter din România în evoluţie alături de alte aeronave. Vor mai participa şi paraşutişti şi reprezentanţi ai Şcolii Militare de Aviaţie de la Boboc cu aeronave Yak 52.
După evoluţiile demonstrative ale aeronavelor există un moment de socializare, în care spectatorii au acces la aeronave şi pot face zboruri de agrement. Ziua se încheie cu un borş de peşte făcut după o reţetă traditională lipovenească şi cu un Hangar Party. Evenimentul este organizat de Aeroclubul "Aerial".
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.