• Marian Dragomir a afirmat, ieri, că a primit o serie de sesizări, de la surse credibile, în legătură cu o dubă albă, care ar transporta câini şi i-ar abandona pe străzile Brăilei • acesta a cerut sprijinul cetăţenilor privind depistarea numărului de înmatriculare al maşinii în cauză • mai mult, primarul susţine că deja a fost găsit şi capturat un câine microcipat în Galaţi • Dragomir a ţinut să mai anunţe şi că vor continua acţiunile de sterilizare a câinilor fără stăpân, dar şi capturarea lor • în paralel, sesizările din partea brăilenilor legate de câini, curg gârlă
Primarul Marian Dragomir a ţinut să atragă atenţia, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că o parte dintre câinii de pe teritoriul oraşului Brăila ar putea fi aduşi din alte judeţe. Acesta a precizat că a primit o serie de sesizări, unele din surse extrem de credibile, privind o dubă albă, care a fost depistată seara, în timp ce descărca maidanezi pe străzile din municipiu. Edilul-şef a făcut apel la cetăţeni pentru a afla numărul maşinii, în cazul în care acest episod se va repeta. Mai mult, Dragomir a ţinut să precizeze că printre patrupedele ridicate din Brăila de către serviciul de ecarisaj, este şi un câine microcipat şi înregistrat în Galaţi, ceea ce dovedeşte, într-un fel, din punctul lui de vedere, informaţiile primite.
„Au fost mai multe sesizări privind aducerea unor câini în Municipiul Brăila. Au existat persoane care mi-au transmis mesaje private legate de faptul că, la anumite ore din noapte, există o dubă albă, care vine şi descarcă pe străzi câini, în diverse locaţii din Municipiul Brăila. De fiecare dată, am solicitat să ne transmită şi un număr de înmatriculare, dar nu s-a reuşit acest lucru. Rog pe această cale, cetăţenii care au astfel de informaţii, să filmeze, să fotografieze, să ne trimită şi numărul maşinii pentru a putea să luăm măsurile. De asemenea, dintre câinii pe care i-am capturat pe teritoriul Municipiului Brăila, care aveu CIP, după ce am făcut prin SUPAGL verificările în cauză, s-a descoperit în data de 16 iunie, că a fost capturat de pe domeniul public al municipiului Brăila, un câine de rasă comună, cu un număr de CIP, înregistrat în serviciul de evidenţă al câinilor cu stăpân, pe numele unei persoane din Galaţi. Am întocmit toate adresele necesare către direcţia Sanitar Veterinară Galaţi şi către Inspectoratul Judeţean al Poliţiei din Galaţi, pentru efectuarea cercetărilor şi aflarea modului în care acest câine a ajuns în Brăila”, a declarat Dragomir.
Edilul-şef a recunoscut că ştie că şi în trecut au mai existat astfel de sesizări care au rămas fără răspuns, însă s-a arătat ferm convins că există un sâmbure de adevăr.
Precizăm că astfel de zvonuri privind o dubă care aduce câini în oraşul nostru din alte judeţe au apărut încă de pe vremea primarului Anton Lungu. Ulterior, au fost reluate şi în perioada când era primar Constantin Sever Cibu, fără vreo rezolvare. La fel de interesantă este şi sesizarea făcută, recent, de preşedintele PNŢCD Brăila, Gheorghe Chiru, privind faptul că mai mulţi câini din municipiu au fost transportaţi pe teritoriul comunelor din judeţ, ceea ce a stârnit mari nemulţumiri în rândul primarilor, chiar dacă acestea au fost ţinute sub preş de liderii partidelor.
Se trece la ridicarea câinilor de pe străzi de hingheri păziţi de poliţişti
Mergând pe aceeaşi linie, Dragomir a mai punctat că în perioada imediat următoare vor continua campaniile de sterilizare a câinilor comunitari din oraş, dar se vor face şi capturări, în special acolo unde există sesizări din partea brăilenilor. Chiar şi aşa, edilul-şef s-a plâns că serviciul de ecarisaj a întâmpinat probleme în timpul acţiunilor, fiind agresaţi verbal de către iubitorii de animale, motiv pentru care s-a luat decizia ca de acum înainte să fie însoţiţi de poliţişti.
„A doua campanie de sterilizare din această lună va avea loc între 30 iunie şi 1 iulie, în zona Vidin, mai exact pe Calea Călugărească, în blocul D5, la parter. Dar, în paralel, ridicăm şi câini din Municipiul Brăila. De asemenea, vreau să fac o menţiune referitoare la faptul că echipele care iau câinii de pe străzi vor fi însoţite de echipaje de la Poliţie. Asta ca urmare a unor incidente neplăcute, care s-au desfăşurat în perioada trecută. Aceşti domni, care poartă ad-hoc denumirea de hingheri, au fost agresaţi, am putea să spunem doar verbal în momentul de faţă, dar într-un mod foarte brutal, de către anumiţi cetăţeni care hrănesc la parterul blocului acei câini şi nu doresc ridicarea lor. Dar cu tot scandalul şi injuriilor respective avem foarte multe solicitări de ridicare a câinilor. Vrem să le dăm curs şi trebuie să asigurăm toată protecţia celor care merg şi ridică patrupedele. Eu îi înţeleg că sunt iubitori ai animalelor, dar dacă îi iubesc atât de mult, ori îi iau în casă sau într-o curte, ori ne lasă pe noi să îi ridicăm şi să îi ducem la adăpost, unde mai avem locuri în momentul de faţă”, a mai adăugat edilul-şef.
Brăilenii nu mai suportă câinii care latră în cartierul Hipodrom
În ciuda afirmaţiilor primarului Marian Dragomir, privind reacţiile negative ale unor concitadini în timpul acţiunilor de ridicare a patrupedelor din oraş, nici nemulţumirile în rândul cetăţenilor deranjaţi de prezenţa câinilor pe străzi nu încetează. Recent, redactorii „Obiectiv - Vocea Brăilei” au primit o sesizare din partea mai multor brăileni care locuiesc în cartierul Hipodrom, privind faptul că nu se pot odihni noaptea din cauza lătratului câinilor. “E cumplit, nu ne putem odihni noaptea de zarvă. Latră întruna, mai ales acum de când e foarte cald noaptea. Să facă ceva cu ei, nu trăim în junglă”. O altă sesizare a fost însoţită şi de câteva fotografii în care a fost surprinsă haita care îşi face veacul în faţa Sălii Polivalente Danubius. “Aseară, la Sala Polivalentă, la intrarea din Parcul Monument, am fost surprins de «o gaşcă de prieteni». Vi se pare normal într-un oraş care se vrea civilizat? Parcă am fi un oraş într-o grădină zoologică”, ne-a scris cititorul. De departe însă, cea mai revoltată de ceea ce se întâmplă s-a arătat o cititoare care, de asemenea, şi-a însoţit sesizarea cu mai multe seturi de fotografii. În primul, se vede, noaptea, un câine urcat pe o maşină parcată, la diferite intervale de timp şi în diferite poziţii. Din cel de al doilea set de imagini, trimise ulterior, ziua, reiese că parbrizul şi capota respectivei maşini au fost serios zgâriate. “Postaţi cu câinii care ne tăvălesc maşinile şi nu ne lasă să ne odihnim noaptea. Mi-au făcut maşina varză. Poate face cineva ceva? Ne înnebunesc, latră non - stop, iar acum vara e greu că nu putem dormi cu ferestrele deschise”, ne-a scris cititoarea.