Aceste forme geometrice trasate pe sol au fost descoperite la o distanţă de un kilometru şi jumătate nord de oraşul Nazca şi includ o figură similară unor flăcări şi alte reprezentări mai greu de recunoscut care ar putea data din secolele III şi V înainte de Hristos, potrivit experţilor niponi.
Dacă se va confirma această datare - corespunzătoare acestei faze târzii a epocii Paracas - ar fi vorba de cele mai vechi forme ale aşa cunoscutelor Linii Nazca, între care figurează celebrele pasăre colibri şi maimuţa.
Pot fi văzute doar din aer
Cea mai mare dintre geoglifele descoperite este o reprezentare aparent zoomorfă şi are circa 20 de metri lungime, potrivit cercetătorilor, care au descoperit figurile în cadrul ultimei lor investigaţii realizată între lunile decembrie şi ianuarie. Aceste descoperiri au fost comunicate guvernului peruan şi au fost prezentate la o conferinţă de presă la Yamagata (nordul Japoniei).
Cercetătorii universităţii asiatice au început investigaţiile pe teren la Nazca în 2004, iar de atunci au descoperit în total 41 astfel de figuri geometrice care au fost desemnate de UNESCO ca aparţinând Patrimoniului Mondial. În pofida vechimii lor, celebrele şi enigmaticele figuri au fost descoperite de abia în anii 30 deoarece desenele puteau fi văzute doar din aer sau de pe dealurile din apropiere.