"Miriam W" montat la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, pe textul scriitoarei israeliene Savyon Liebrecht, s-a jucat vineri pe scena de la TMF şi a avut, pentru mine, efectul unui pumn bine plasat. "Miriam W" te lasă fără aer. Şi nu doar pentru că este una dintre puţinele piese jucate în România care tratează tema Holocaustului - prima de acest fel pe care am văzut-o eu, şi nu doar pentru că Afrim a renunţat aproape total la umor, la micile sale lait-motive, ci mai ales pentru că ajungi să empatizezi până la marginea schizofreniei cu personajele sale, asimilându-ţi fără să îţi dai seama amintirile şi traumele supravieţuitorilor unuia dintre cele mai odioase păcate ale secolului XX.
Catalogat de critica de specialitate drept unul dintre cele mai bune spectacole ale lui Radu Afrim, "Miriam W" dă viaţă personajelor lui Savyon Liebrecht din "It's All Greek to Me" şi transpune conflictul interior al celei de-a doua generaţii de supravieţuitori ai Holocaustului. După 20 de ani, Miriam (Oxana Moravec) revine în casa părintească pentru a vinde apartamentul în care a copilărit. Ceea ce ar fi putut fi o simplă formalitate se dovedeşte a fi o periculoasă incursiune în amintirile unei adolescenţe marcate de amarul moştenirii holocaustului. Clara Flores dă viaţă unei mame îngropată în depresie, ce nu-şi poate scoate din minte morţii din lagărele de concentrare, în timp ce pe mătuşa Carola (Ada Simionică), sora mamei, trauma de la Aushwitz a aruncat-o la polul opus, alimentând-o cu o nemărginită sete de viaţă. Între ele, prins ca într-un cleşte, se zbate Avram (Ioan Coman), tatăl lui Miriam. Într-un flash-forward continuu, păşind printre amintiri - şi cât de bine este construit fluxul amintirilor! - Miriam din prezent se întâlneşte cu sine, Miriam şcolăriţa şi Miriam soldatul, excelent interpretate de Florentina Năstase. Caleidoscopul de memorii îţi transmite senzaţia exilului etern şi imposibilitatea adaptării pe un nou tărâm, sentimente experimentate probabil de o generaţie întreagă de evrei, iar umbra crimelor săvârşite în numele unei ideologii bolnave pândeşte parcă din fiecare sertar, din spatele fiecărui portret lipit pe perete şi din vârful fiecărui cui înfipt în scenă. Prezentul este marcat de întâlnirea dintre Miriam cu Şimon (Andi Vasluianu), un fost "pui de irakian", care îţi sugerează ciocnirea dulce-amară dintre două culturi.
În ciuda faptului că spectatorii brăileni nu au avut parte, din câte am înţeles, de întregul decor, am putut vedea o excelentă scenografie, semnată de Iuliana Vîlsan, care te aruncă, cumva, într-o lume cu susul în jos, cu balcoane de la care se varsă găleţi cu apă, dar cu acoperişuri pe care cresc copacii unui parc, o lume pseudo-subterană ce mi-a amintit de un alt spectacol realizat de Radu Afrim, "Herr Paul", una dintre piesele trupei din Piatra Neamţ montată la Brăila în cadrul Festivalului de anul trecut.
Încă un spectacol reuşit pentru Radu Afrim şi o binevenită porţie de apel la memorie, într-o perioadă în care societatea pare din ce în ce mai predispusă să îmbrăţişeze extremele.
Catalogat de critica de specialitate drept unul dintre cele mai bune spectacole ale lui Radu Afrim, "Miriam W" dă viaţă personajelor lui Savyon Liebrecht din "It's All Greek to Me" şi transpune conflictul interior al celei de-a doua generaţii de supravieţuitori ai Holocaustului. După 20 de ani, Miriam (Oxana Moravec) revine în casa părintească pentru a vinde apartamentul în care a copilărit. Ceea ce ar fi putut fi o simplă formalitate se dovedeşte a fi o periculoasă incursiune în amintirile unei adolescenţe marcate de amarul moştenirii holocaustului. Clara Flores dă viaţă unei mame îngropată în depresie, ce nu-şi poate scoate din minte morţii din lagărele de concentrare, în timp ce pe mătuşa Carola (Ada Simionică), sora mamei, trauma de la Aushwitz a aruncat-o la polul opus, alimentând-o cu o nemărginită sete de viaţă. Între ele, prins ca într-un cleşte, se zbate Avram (Ioan Coman), tatăl lui Miriam. Într-un flash-forward continuu, păşind printre amintiri - şi cât de bine este construit fluxul amintirilor! - Miriam din prezent se întâlneşte cu sine, Miriam şcolăriţa şi Miriam soldatul, excelent interpretate de Florentina Năstase. Caleidoscopul de memorii îţi transmite senzaţia exilului etern şi imposibilitatea adaptării pe un nou tărâm, sentimente experimentate probabil de o generaţie întreagă de evrei, iar umbra crimelor săvârşite în numele unei ideologii bolnave pândeşte parcă din fiecare sertar, din spatele fiecărui portret lipit pe perete şi din vârful fiecărui cui înfipt în scenă. Prezentul este marcat de întâlnirea dintre Miriam cu Şimon (Andi Vasluianu), un fost "pui de irakian", care îţi sugerează ciocnirea dulce-amară dintre două culturi.
În ciuda faptului că spectatorii brăileni nu au avut parte, din câte am înţeles, de întregul decor, am putut vedea o excelentă scenografie, semnată de Iuliana Vîlsan, care te aruncă, cumva, într-o lume cu susul în jos, cu balcoane de la care se varsă găleţi cu apă, dar cu acoperişuri pe care cresc copacii unui parc, o lume pseudo-subterană ce mi-a amintit de un alt spectacol realizat de Radu Afrim, "Herr Paul", una dintre piesele trupei din Piatra Neamţ montată la Brăila în cadrul Festivalului de anul trecut.
Încă un spectacol reuşit pentru Radu Afrim şi o binevenită porţie de apel la memorie, într-o perioadă în care societatea pare din ce în ce mai predispusă să îmbrăţişeze extremele.
