"Apreciez foarte mult proiectul pe care îl are Gică Hagi si în semn de apreciere si respect am ţinut să fiu prezent la Constanţa petru a-i aduce drept mulţumire o plachetă care să însemne recunoasterea acestei activităţi. Este un câstig imens acest turneu pe care înţeleg că Gică vrea să-l desfăsoare an de an si în mod sigur si noi, federaţia, vom demara un turneu probabil cu echipa naţională under 17 pe care o vom muta în diverse zone ale ţării. Această iniţiativă trebuie să fie un exemplu si pentru cluburile mari din România care ar trebui să-si creeze propriile academii pentru a-si promova jucătorii", a declarat miercuri la Constanţa, presedintele FRF, Mircea Sandu.
Cupa Stelelor Estului, competiţie destinată fotbalistilor născuţi după 1 ianuarie 1995, se desfăsoară în perioada 17-21 august la Constanţa, pe stadionul "Farul". La acest turneu participă echipe precum Dinamo Kiev, Galatasaray, Legia Varsovia, Dinamo Moscova, Levski Sofia, Partizan Belgrad sau Academia Hagi.