Scriitorul Mircea Cărtărescu spune că Regele Mihai este un om pentru care a avut întotdeauna mult respect, precizând că îi doreşte sănătate în aceste momente grele.
"M-a întristat ştirea despre boala Regelui Mihai, om pentru care am avut întotdeauna mult respect. Îi doresc sănătate multă în aceste momente grele", a scris Mircea Cărtărescu pe contul său oficial de pe platforma de socializare Facebook.
Biroul de Presă al Regelui Mihai I a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, că Regele Mihai I este bolnav.
"Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus recent unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: «carcinom epidermoid metastazant» şi «leucemie cronică». Majestatea Sa urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, şi va petrece, de aici înainte, o perioadă de refacere", a spus Andrew Popper, şeful Casei Majestăţii Sale Regelui, în numele Consiliului Regal, reunit în zilele de 1-2 martie, la Aubonne şi Morges, Elveţia.