Minorii care au tâlhărit un octogenar, în arest | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Minorii care au tâlhărit un octogenar, în arest

Doi dintre minorii tâlhari din comuna Ulmu, care au intrat în casa unui octogenar şi l-au lovit cu băţul în cap, pentru a-i fura banii, au ajuns la arest. Pe numele lui Cătălin N. (17 ani) şi Virgil G. (16 ani) Judecătoria Făurei a emis mandate de arestare preventivă. "Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor, pe o durată de 30 de zile, cuprinsă între 01 februarie 2016, ora 19.00, până la data de 01 martie 2016. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţi", este soluţia Judecătoriei Făurei din 1 februarie. 

Ceilalţi doi, minori, ambii de 15 ani, care au participat şi ei la comiterea infracţiunii de furt şi tentativă la tâlhărie calificată, au fost mai norocoşi şi au scăpat cu măsura controlului judiciar, tot pentru 30 de zile.
Reamintim că zilele trecute, poliţiştii din Făurei au efectuat percheziţii la mai multe persoane din comuna Ulmu, suspectate de comiterea agresiunii asupra unui bătrân de 83 de ani, la data de 27 ianuarie. Poliţiştii au stabilit că un minor de 15 ani, localnic, s-a deplasat la domiciliul victimei, şi, profitând de neatenţia acesteia, i-a sustras suma de peste 700 lei. Acelaşi minor s-a cuplat apoi cu alţi trei şi au mers, în aceeaşi zi, la casa bătrânului. L-au lovit cu băţul şi au încercat să mai sustragă bani, însă nu au găsit şi s-au făcut nevăzuţi. Poliţiştii le-au dat însă repede de urmă şi i-au reţinut.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro