Minora de 17 ani se zbate acum între viaţă şi moarte după ce, sâmbată seara, a preferat să sară din maşină şi să se zdrobească de asfalt, decât să întreţină raporturi sexuale cu un tânăr care o păcălise că o duce cu maşina la discotecă. În seara respectivă, brăileanul Săndel Crupă a sunat-o pe Cosmina D., pe care o cunoştea din vedere, pentru a-i face o invitaţie, iar fata a acceptat, fără a se gândi vreun moment la coşmarul ce va urma. Pe drum însă, tânărul a început să îi facă avansuri fetei şi chiar a început să o bruscheze pentru a o determina să întreţină raporturi sexuale cu el. La un moment dat, la aproximativ 2 km de satul Latinu (spre Muchea), fata a profitat de neatenţia tânărului şi a deschis portiera, sărind din maşina aflată în mişcare, zdrobindu-şi partea stângă a capului. Luni, Săndel Crupă a fost prezentat instanţei de judecată care a dispus arestarea preventivă, pe o perioadă de 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în formă agravantă, tentativă la viol în formă agravantă şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără să posede permis de conducere. Tânărul a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Brăila.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.