Prima dată haina a dispărut în timpul unui dineu dat de preşedintele Traian Băsescu în onoarea preşedintelui libanez. Ministrul de interne a lăsat haina la garderobă, dar la plecare nu a mai găsit-o. Responsabili de la palatul prezidenţial l-au informat pe preşedintele României de incident şi acesta a dispus să i se pună la dispoziţie oaspetelui libanez o haină nouă. Charbel a rămas şi fără noua haină, în timpul unui alt dineu.
În cea de-a doua zi a vizitei, ministrului i s-a făcut frig în timpul unei ceremonii de depunere de flori, fapt ce l-a determinat pe Traian Băsescu să ceară o nouă haină pentru Marwan Charbel.
La invitaţia preşedintelui Traian Băsescu, în perioada 27-29 februarie, preşedintele Republicii Libaneze, Michel Sleiman, însoţit de mai mulţi miniştri, a efectuat o vizită oficială în România.