Ministrul Muncii: Următoarele pensii vor ajunge şi mărite, şi la timp. Pensionarii nu merită nici zvonuri false, nici minciuni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ministrul Muncii: Următoarele pensii vor ajunge şi mărite, şi la timp. Pensionarii nu merită nici zvonuri false, nici minciuni

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat că pensiile mărite vor ajunge la timp în septembrie. "Pensionarii nu merită nici zvonuri false, nici minciuni despre pensiile din septembrie", a subliniat ministrul Alexandru, potrivit Agerpres.

 

"Vor ajunge la timp! Următoarele pensii vor ajunge şi mărite şi la timp. Aud că strategii PSD sugerează pregătirea liniei de atac contra Guvernului pe tema întârzierilor în plata pensiilor din luna septembrie. Ar cheltui oricât ca să câştige politic şi speră că nu va funcţiona, până la capăt, mobilizarea pe care am făcut-o. Cu o mână de oameni serioşi din CNPP cărora le mulţumesc pentru tot efortul din aceste zile! De dragul câştigului politic, PSD s-ar bucura dacă întârzie livrarea pensiilor în septembrie. Vom duce lucrurile cu bine până la final! Pensiile vor ajunge la timp. Pensionarii nu merită nici zvonuri false, nici minciuni despre pensiile din septembrie. Merită respect! Respectul se câştigă prin seriozitate", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Aceasta precizează că la nivelul conducerii Poştei se pun la punct ultimele detalii.

"Sunt într-o permanentă legătură la nivelul conducerii Poştei şi văd că se implică punându-şi la punct ultimele detalii. Îi rog pe poştaşii care le (mai) spun pensionarilor că nu vor primi pensiile la timp, să rămână angajaţi serioşi. Am cunoscut mulţi angajaţi serioşi în Poştă. Celor care au intrat în campanie electorală sau celor care sunt obişnuiţi să nu aibă încredere, le spun că #sepoate face treabă şi în administraţie sau în companiile de stat. Cu seriozitate, în fiecare zi - nu din când în când - şi cu un autentic spirit de echipă", încheie ministrul Muncii.

Potrivit rectificării bugetare, publicate în 19 august în Monitorul Oficial, punctul de pensie se majorează cu 14% de la 1 septembrie, la 1.442 de lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro