Ministrul Muncii: Acordul global, al 13-lea salariu, primele de Paște și de Crăciun vor intra în calculul pensiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ministrul Muncii: Acordul global, al 13-lea salariu, primele de Paște și de Crăciun vor intra în calculul pensiei

Legea pensiilor va fi adoptată miercuri în şedinţa de Guvern, după ce Ministerul Finanţelor a dat undă verde, iar avizul de la Ministerul Justiției a venit și el în cursul nopții trecute. „Nu se taie de undeva, nu se vor introduce noi taxe. PIB-ul crește în fiecare an”. Este asigurarea venită de la ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Ea a declarat, în exclusivitate pentru Digi24, că nicio pensie nu va scădea după recalculare. Urmăriți mai jos interviul:

 

Ministrul Muncii dă asigurări pensionarilor că nicio pensie nu va scădea, ci din contră, multe se vor dubla în 2020! Lia Olguţa Vasilescu a explicat pentru Digi24 detaliile noii legi a pensiilor care va fi adoptată miercuri în şedinţa de Guvern. Ministrul a explicat că vor fi reclaculate peste 5 milioane de pensii, iar impactul bugetar pentru toate aceste creşteri în 2022 va fi de 81 de miliarde de lei. Lia Olguţa Vasilescu a precizat că nu se va impune nicio nouă taxa pentru susţinerea acestor modificări.

Ministrul Muncii a criticat, pe de altă parte, demersul unor pensionari care au decis să protesteze, miercuri, în faţa Guvernului. Ea a insistat că se păstrează ceea ce este prevăzut în programul de guvernare, mai exact corelarea cu salariul mediu brut.

- Vor exista fonduri pentru aceste majorări de pensii?

- În unele cazuri, vorbim de mai mult decât dublu în ceea ce privește majorarea. Mă refer aici la cazul bărbaților, care până acum erau dezavantajați de legislația care este în vigoare în acest acest moment. Ca să vorbim despre impact - în 2019 va fi de 8,4 miliarde, 2020 - 24,8 miliarde, 2021 - 51 de miliarde, iar în 2022 - 81 de miliarde. Este o creștere mare din anul 2021, când se intră pe noua formulă de calcul. Până în acel moment, specialiștii de la Casa Națională de Pensii vor trebui să calculeze absolut toate dosarele care la ora actuală se află în plată și bineînțeles, cei care ies de acum înainte. Este un volum de muncă uriaș. Am auzit de foarte multe ori în spațiul public ideea ce de ce nu aplicați de la 1 ianuarie 2019. Evident, este susținută această idee de neinițiați, pentru că cine știe cum se calculează un dosar de pensie nu-și imaginează că este foarte ușor. Un specialist de la Casa de Pensii poate să calculeze, în medie, opt dosare pe zi. Vă dați seama că vorbim de 5 milioane de pensionari. Este imposibil ca la 1 ianuarie 2019, în condițiile în care legea abia astăzi va pleca spre Parlamentului României, este imposibil să se întâmple acest lucru, indiferent de softul pe care l-am avea sau de alte lucruri. Foarte multe dosare vor trebui luate la mână, chiar dacă s-au făcut recalculările acum pentru cei care beneficiază de modificările din legea apărută în iunie, pentru grupele 1 și 2, și în cazul lor va trebui să se facă recalcularea, pentru că în lege apare, de exemplu, acordul global, care în sfârșit se ia în calcul. Deci, până acum, pentru toate drepturile de natură salarială, cum era acordul global, al 13-lea salariu, primele de Paște și de Crăciun nu se punea problema vreodată să fie calculate la pensie, deși oamenii plătiseră contribuții pentru toate aceste drepturi salariale. Ei bine, de-acum înainte se vor lua în calcul și bineînțeles că cei mai mulți dintre pensionari probabil vor prefera să vină cu adeverințe. Noi am trecută în lege un procent de 10 la sută care se ia în calcul pentru absolut toată lumea care a lucrat înainte de 2011 și după anul 1975, când a apărut prima lege a salarizării și au apărut aceste drepturi. Procentul de 10 la sută este calculat după ce am evaluat toate dosarele pe care le-am avut la Casa de Pensii rezultate în urma proceselor cu pensionarii, însă este foarte posibil să poată justifica pensionarii o sumă mai mare de bani, un procent de 30 la sută în loc de 10 la sută, de exemplu.

- Ați spus de foarte multe ori că nu se pune problema să fie vreo pensie tăiată...

- Este foarte clar precizat în lege că nicio pensie nu scade, chiar dacă în urma recalculării - să presupunem prin absurd, că e imposibil, dar să presupunem că a fost calculată greșit o pensie până acum și în urma reluării dosarului s-ar constata acest lucru, se precizează clar în lege că  rămâne cea evaluată în plată.

- Vor fi bani la buget pentru toate aceste majorări?

- Nu se taie de undeva și nu trebuie să introducem noi taxe pentru această lege, PIB-ul crește în fiecare an, noi am lucrat pe datele Comisiei Naționale de Prognoză care se referă la următorii patru ani. Ei până acum niciodată n-au greșit, nici creșterea economică, nici valoarea PIB-ului. Comisia Europeană a mai greșit, FMI-ul a mai greșit, dar niciodată Comisia Națională de Prognoză. De alfel, avem începând de ieri (marți - n.r.) și avizul Ministerului de Finanțe.

- Și la Justiție?

- Și la Justiție, s-a lucrat până dimineață la ora 4:00 de specialiștii noștri din minister și de la Casa de Pensii, pentru că avizul de la Justiție a venit foarte târziu în noapte, pe la ora 22:00 a semnat dl. Tudorel Toader și a trebuit să le preluăm observațiile și să le introducem în lege. Dar în acest moment legea intră în dezbaterea CES-ului, e ultimul aviz - consultativ - și după aceea poate să intre în ședința de azi de la Guvern.

- Din observațiile dlui Toader este vreo modificare de substanță?

- Nu, nimic pe fond. La Ministerul de Finanțe am trimis patru variante pentru ceea ce se va întâmpla după anul 2022. Nu am trimis patru variante de lege, ci doar la un singur punct - cum se reactualizează pensia după 2022 - au fost patru variante. Inițială - ce ați văzut în proiectul făcut public - era că se actualizează doar cu rata inflației. În urma dezbaterii pe care am avut-o cu federațiile pensionarilor, cu sindicatele și în general cu toate persoanele interesate (...) au reieșit mai multe variante și mă bucur că Ministerul de Finanțe a ales-o pe cea mai bună, din punctul nostru de vedere: pe lângă rata inflației, prevede și o creștere de 50 la sută din creșterea salariului mediu brut pe economie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro