Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la sediul USL, că în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare va fi aprobată solicitarea adresată RMGC de a fi de acord cu desecretizarea licenţelor de exploatare a proiectului Roşia Montană.
"Guvernul este dispus să desecretizeze, ţine de Compania Roşia Montană Gold Corporation. (...) Contractul în integralitatea lui prevede contractul de asociere ca şi licenţa de exploatare. Licenţa de exploatare este parte integrantă a contractului. Atât timp cât există voinţa părţilor exprimată în cazul acestui contract se poate desecretiza şi licenţa de exploatare. Nu este nevoie să ajungem neapărat la modificarea legislaţiei", a afirmat Plumb.
Ea a reiterat faptul că USL a solicitat desecretizarea contractului înainte de a ajunge la guvernare.
"E momentul să discutăm despre comportamentul neconstituţional al preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, care s-a transformat într-un agent de marketing în susţinerea controversatului proiect Roşia Montană. (...) USL încă de când era în opoziţie a susţinut ferm desecretizarea in integrum a acestui contract, în afară de contractul de asociere, acest contract prevede şi o licenţă de exploatare", a susţinut ministrul Mediului.
Plumb a precizat că desecretizarea licenţelor a fost solicitată de societatea civilă şi ONG-urile de mediu din România şi din străinătate.
"Când vorbim de proiectul Roşia Montană, vorbim de un proiect de interes naţional, românii au dreptul să aibă acces total la informaţiile în ceea ce priveşte acest proiect", a declarat ministrul, care a precizat că a avut o întâlnire cu organizaţiile neguvernamentale în ultima perioadă.
Plumb a fost întrebată dacă a discutat şi cu reprezentanţii RMGC despre solicitarea Guvernului de desecretizare, ministrul precizând că până în prezent nu a avut niciun fel de discuţii.
"Nu am avut încă o discuţie, am solicitat public acest lucru. (...) Aşteptăm comunicarea din partea RMGC după şedinţa de Guvern când vom anunţa oficial că solicităm acest lucru, de a fi desecretizată licenţa de exploatare", a mai precizat Rovana Plumb.
Ministrul Mediului a explicat că în studiul de impact asupra mediului al RMGC este declarată suma de 127 de milioane de dolari, care reprezintă un deviz estimativ al lucrărilor de ecologizare. în plus, Plumb a susţinut că Guvernul PDL nu a reglementat însă normele de calcul, conform legislaţei europene, în ceea ce priveşte garanţiile de mediu. "Din acest motiv, devizul estimativ, respectiv acea sumă de 17 de milioane de dolari, nu poate fi analizată într-un mod transparent şi corect de către actualul Guvern", a susţinut Plumb.
Documentul de asociere cu statul român e public, dar contractul de licenţă e clasificat
Roşia Montană Gold Corporation precizează, referindu-se la intenţia premierului Victor Ponta de a cere desecretizarea contractului pentru Roşia Montană, că documentul de asociere cu statul român e public, dar contractul de licenţă e clasificat, fiind necesară schimbarea legii pentru desecretizare.
"Compania Roşia Montană Gold Corporation respectă toate prevederile legale în vigoare. Contractul de asociere dintre statul român prin Minvest Deva şi Gabriel Resources, compania listată la Bursa din Toronto, precum şi actualizările acestuia, sunt documente publice, disponibile atât la Registrul Comerţului, cât şi pe site-ul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, putând fi găsite la adresa http://www.minind.ro (Domenii/ Sectoare-Resurse minerale-Contracte-RMGC). în ceea ce priveşte contractul de licenţă, acesta reprezintă informaţie clasificată, conform legii. Dacă statul român modifică legea şi permite desecretizarea licenţelor miniere, noi vom respecta legea, ca şi până acum", precizează RMGC într-o declaraţie remisă MEDIAFAX.
Decizia care va fi luată de Guvern în proiectul Roşia Montană presupune îndeplinirea în prealabil a trei condiţii
Premierul Victor Ponta a anunţat că cere desecretizarea contractului de la Roşia Montană şi că va solicita direct companiei investitoare să accepte acest demers, spunând că nu ar fi nimic de ascuns dacă acel contract ajută România şi i s-a făcut lobby "de la cel mai înalt nivel".
"Aşa cum am promis, vreau desecretizarea contractului de la Roşia Montană. ştiu că se vor supăra mulţi, ştiu că voi stârni din nou muşuroiul de interese. Sunt curios ce vor mai inventa pentru a crea o nouă diversiune. Am constatat că foarte mulţi sunt total dezinteresaţi să discutăm despre acest contract", a spus Ponta într-o postare pe Facebook.
El precizează că solicitarea de desecretizare a contractului va fi transmisă după ce va discuta cu miniştrii implicaţi.
"După o discuţie cu miniştrii, voi cere direct companiei respective să accepte desecretizarea. Dacă acel contract ajută atât de tare România, n-ar avea nimic de ascuns, nu? Doar i s-a făcut lobby de la cel mai înalt nivel...", afirmă şeful Guvernului.
În luna mai, premierul a declarat că decizia care va fi luată de Guvern în proiectul Roşia Montană presupune îndeplinirea în prealabil a trei condiţii, respectiv existenţa unor garanţii privind protecţia mediului, realizarea unei renegocieri privind participaţia statului român şi decuplarea totală a proiectului de lobby-ul şi interesul politic.
El a adăugat că nu poate indica la acest moment dacă cele trei condiţii vor fi îndeplinite înainte de alegeri, după alegeri "sau poate niciodată".
Tot atunci, Ponta l-a acuzat pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că, deşi ocupă prima poziţie a ţării, face lobby în favoarea unei companii private în proiectul Roşia Montană şi a arătat că un proiect de asemenea anvergură nu trebuie realizat prin lobby politic.
Ulterior, într-un interviu acordat Bloomberg în 8 iunie, premierul Ponta a declarat că Guvernul vrea să amâne până după alegerile parlamentare deciziile privind gazele de şist şi proiectul Roşia Montană.
La Roşia Montană, judeţul Alba, se află cel mai important zăcământ de aur din România. Acesta, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint, a fost concesionat în vederea exploatării către compania RMGC. Compania este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,46% din capitalul social. Statul, prin firma Minvest Deva, are o participaţie de 19,31% în RMGC.