"La nivelul Uniunii Europene, trebuie sa luam masuri pentru reducerea imigratiei. Daca se va prabusi Sistemul Schengen, Uniunea Europeana va fi in pericol, atat din punct de vedere politic, cat si economic", a declarat ministrul german al Finantelor.
O solutie alternativa propusa de Wolfgang Schauble ar fi investirea masiva de catre UE in tarile tranzitate de migranti sau care adapostesc un numar mare de refugiati din zonele de conflict, cum ar fi Turcia, Liban si Iordania, dar si statele vecine.
Pe fondul crizei imigratiei, Comisia Europeana ar putea propune suspendarea Tratatului Schengen pentru o perioada de pana la doi ani. Germania, Austria, Suedia si Danemarca au introdus deja, in ultimele luni, controale temporare in cadrul Schengen.
Peste un milion de migranti au venit in Europa in ultimul an. Valul masiv de migranti, care este cel mai grav de dupa cel de-al doilea razboi mondial, a generat dispute intre statele membre si masuri radicale. Acestea au afectat si structura Spatiului Schengen.
Presedintele Consiliului European, Donald Tusk, si cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, avertizau zilele trecute ca Uniunea Europeana are la dispozitie doua luni pentru a solutiona criza imigratiei, altfel exista riscul destramarii Spatiului Schengen si zonei euro. "Avem la dispozitie doua luni pentru a aduce sub control situatia imigratiei: Consiliul European din martie va fi ultima ocazie de a verifica functionarea strategiei noastre. Altfel, ne vom confrunta cu o criza precum prabusirea Schengen", declara Donald Tusk.