Joi, 11 septembrie, 2014 s-au făcut noi promisiuni privind reabilitarea bazelor sportive din Brăila iar pentru că acestea au venit din partea unei foste mari campioane la atletism, Gabriela Szabo, actualul ministru al Tineretului şi Sportului, pe viitor ele ar putea deveni realitate. Bineînţeles că toată strategia privind readucerea acestor baze sportive la standarde performante, în opinia şefei MTS, se va putea face numai cu sprijinul autorităţilor locale.
Deputatul UNPR-ist Silviu Dorin Petrea a făcut recent o interpelare către ministrul Tineretului si Sportului, Gabriela Szabo, pentru a sublinia gravitatea stării în care se află bazinul acoperit de înot. De asemenea şi alţi politicieni brăileni, printre care s-au aflat deputatul Mihai Tudose şi senatorul Ion Rotaru au ridicat şi problema Stadionului de Atletism.
În urma acestor solicitări, ieri Gabriela Szabo a venit să vadă personal infrastructura sportului brăilean, mai precis bazele sportive care aparţin MTS. Ministrul Tineretului şi Sportului s-a oprit prima dată la Stadionul de Atetism şi bineînţeles că în momentul în care a văzut starea avansată de degradare, a scos un oftat prelung. Vizibil şocată de ceea ce a văzut, Szabo nu a mai avut cuvinte preţ de câteva minute. Apoi, însoţită de profesorii de atletism de la LPS şi CSM şefa MTS a mers să vadă locul unde se antrenează atleţii brăileni, cei care, în acest an au obţinut titluri naţionale, balcanice dar şi alte medalii importante în ţară şi peste hotare, antrenându-se în condiţii vitrege, pe pista stadionului. O pistă nu de atletism ci de dirt track. Szabo a vizitat tabăra din staţiunea Lacu Sărat, bazinul acoperit de înot, unde de asemenea a făcut o grimasă de uimire când a văzut starea în care se află şi baza sportivă care a dat Brăilei şi României campioni olimpici şi mondiali la înot iar ultima oprire a fost la CSM Brăila. Singurul loc unde ministrul Tineretului şi Sportului şi-a schibat starea de spirit a fost în sala de antrenament a boxerilor. Poate una dintre cele mai dotate din ţară, însă amenajarea acesteia a fost făcută de către antrenorul coordonator al secţiei de box, George Perţea, cu ajutorul sponsorilor.
"Mi-aş dori să văd cât mai multe realizări de acest fel în ţară, din păcate ele sunt foarte puţine. Îl felicit pe Perţea pentru ceea ce a realizat, iar exemplul lui ar trebui luat şi de alţi antrenori pentru că nimic nu se face fără bani, iar ca să îi ai trebuie să baţi la multe uşi", a spus înainte de a ieşi din sală ministrul MTS.
La conferinţa de presă susţinută de Gabriela a fost prezent şi primarul Municipiului Brăila, Gabriel Simionescu. Şefa MTS a precizat încă de la început că în acest moment nu poate promite nimic dar că va analiza situaţia şi că împreună cu colegii din minister va căuta să identifice căi rapide de rezolvare a problemelor legate de infrastructura sportivă de la Brăila.
"Am ţinut să vin la Brăila ca să văd şi în acest oraş starea bazelor sportive. Am fost informată de problemele cu care se confruntă sportul brăilean iar acum urmează ca, împreună cu colegii mei din minister să găsim soluţiile cele mai rapide pentru refacerea infrastructurii sportive în acest oraş", a fost prima reacţie a Gabrielei Szabo.
Ministrul Tineretului şi Sportului a spus apoi că toate demersurile care se vor face pentru soluţionarea problemelor de infrastructură sportivă nu se vor putea face decât cu sprijinul autorităţilor locale.
"Să ştiţi că nu am venit degeaba aici la Brăila, să pozez şi să plec înapoi la Bucureşti. Noi avem în derulare un program prin care vrem să vedem toate bazele din ţară care aparţin MTS-ului şi să găsim soluţiile rapide de a le renova. Bugetul Ministerului este însă insuficient pentru aşa ceva de aceea vom purta discuţii cu oficialităţile locale, pentru ca acestea să poată prelua aceste baze sportive. Dar birocraţia în România încă este mare, e nevoie de multe hârtii de multe aprobări iar aici în Brăila mai sunt şi unele inadvertenţe care bineânţeles trebuiesc soluţionate primele. Mă refer la faptul că Liceul cu Program Sportiv aparţine de Primăria Brăila iar bazinul de înot de MTS sau că stadionul de fotbal este al municipalităţii iar pista este a CSM-ului. Trebuie să rezolvăm repede aceste situaţii. Dar aşa cum am mai spus, nu depinde numai de mine. Nu putem face federaţii puternice fără cluburi puternice şi fără infrastructură. Dar nu se poate face nimic bătând din palme, este nevoie de timp şi de bani. Vom studia cum putem face transferul bazelor sportive la primării şi apoi vom merge, pas cu pas, mai departe cu reabilitarea acestor baze sportive", a mai spus Szabo.