• acesta s-a aflat, ieri, într-o vizită în oraşul nostru, la invitaţia preşedintelui PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru • alături de liderii administraţiei locale, ministrul a vizitat mai multe instituţii de cultură • Breaz s-a arătat, printre altele, deschis către un viitor parteneriat între Minister şi Teatrul “Maria Filotti”, pentru Festivalul “Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, a venit, ieri, în vizită la Brăila pentru a discuta cu autorităţile locale despre posibile proiecte culturale care ar putea obţine finanţare în viitorul apropiat, dar şi pentru a vizita o serie de instituţii de cultură ale oraşului şi judeţului nostru. După cum a precizat, acesta a venit în Brăila ca urmare a unei invitaţii din partea şefului PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru. Pe scurt, însoţit de primarul Marian Dragomir, preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, preşedintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, deputatul Nicu Niţă, viceprimarii Doiniţa Ciocan şi Alexandru Jantea şi fostul primar Aurel Simionescu, preşedinte executiv al PSD Brăila, ministrul a vizitat o parte dintre instituţiile de cultură poziţionate în Centrul Istoric al oraşului şi a stat de vorbă cu directorii acestora. Breaz a sosit la ora 11:30 şi şi-a început vizita cu Teatrul “Maria Filotti”, apoi a mers la Centrul de Creaţie, la Galeriile de Artă, la sediul filialei locale a Uniunii Artiştilor Plastici, dar şi la Muzeul Brăilei “Carol I”. Cu această ocazie, directorul teatrului brăilean, Lucian Sabados, a profitat de moment pentru a-i lansa public invitaţia ministrului de a realiza un parteneriat pentru ediţia din acest an a “Festivalului Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”, obţinând promisiunea verbală că dezideratul s-ar putea îndeplini. După discuţiile cu directorii instituţiilor menţionate şi cu reprezentanţii administraţiei locale, ministrul Culturii a susţinut o conferinţă de presă la Muzeul Brăilei “Carol I”. Însă înainte ca Breaz să îşi poată exprima concluziile, Ion Rotaru, primarul Marian Dragomir şi preşedintele CJ Francisk Chiriac au făcut o serie de propuneri privind viitoare colaborări şi proiecte.
“Sunt convins că urmare a ceea ce aţi văzut, a ceea ce o să vedeţi în continuare, o să avem sprijinul Ministerului Culturii pentru obiectivele pe care dorim să le realizăm la Brăila, pentru lucrurile bune pe care le-aţi văzut şi pe care vrem să le continuăm. Sigur, alături de Primărie, de Consiliul Local, de Consiliul Judeţean, încercăm să ducem lucrurile mai departe”, a ţinut să puncteze Rotaru. Senatorul PSD a adăugat că apreciază evenimentele culturale de la Brăila de până în prezent şi şi-a exprimat speranţa că lucrurile vor evolua cu sprijinul “consistent” din partea Ministerului Culturii.
Primarul, lobby pentru teatru, şeful CJ pentru reabilitarea monumentelor
La rândul său, primarul Marian Dragomir a dus mai departe mesajul directorului Teatrului “Maria Filotti” şi şi-a exprimat speranţa pentru concretizarea parteneriatului cu Ministerul Culturii în privinţa Festivalului Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila.
“Primăria Municipiului Brăila a fost anul trecut implicată în evenimente la care partenerul nostru a fost Ministerul Culturii. Iar acele lucruri au fost extraordinar de benefice şi s-au concretizat efectiv în reabilitarea statuii Ecaterina Teodoroiu. Aţi văzut-o cu toţii. Acum arată într-o formă demnă de Municipiul Brăila. De asemenea, am fost sprijiniţi pentru organizarea Concursului «Hariclea Darclee». Un concurs şi un festival de talie internaţională. Suntem ferm convinşi că vom găsi o cale de dialog pentru ca Ministrul Culturii să devină partenerul nostru la Festivalul «Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila», de anul acesta redevenind un festival internaţional”, a afirmat edilul-şef, la pachet cu planurile sale privind revitalizarea Centrului Istoric al oraşului.
Şi şeful CJ Brăila, Francisk Chiriac, a profitat de prezenţa ministrului pentru a transmite că primarii din judeţul nostru şi-ar dori reluarea programului naţional privind finanţarea pentru reabilitarea unor monumente istorice, deoarece multe dintre acestea pot deveni chiar atracţii turistice.
Ministrul Culturii a promis ajutor şi finanţare pentru proiectele viabile
Ministrul Culturii, Daniel Breaz, s-a arătat încântat să fie pentru a doua oară în Brăila, cu precizarea că este onorat de invitaţia prietenului său Ion Rotaru, cu care a colaborat în Comisia de muncă şi protecţie socială a Senatului. Acesta a ţinut să laude eforturile depuse de şefii instituţiilor de cultură pe care le-a vizitat la Brăila şi să îi asigure de sprijinul său pe viitor.
“Pot să vă spun că, în cele două ore de când sunt aici, am văzut nişte oameni minunaţi în aceste trei insituţii de cultură, plus Uniunea Artiştilor Plastici. Îi felicit pe toţi, începând cu prima instituţie vizitată, cu Teatrul, şi încheiind cu ultima, cu Muzeul. Oameni extraordinari care ţin vii nişte locuri, dau viaţă acestor instituţii, implicaţi în viaţa artistică şi culturală a Brăilei. Cu siguranţă, Brăila a fost şi reprezintă unul dintre oraşele extrem de importante ale României, atât din punct de vedere istoric, cât şi cultural. (...) Pot să îi asigur pe toţi cei implicaţi managerial în coordonarea instituţiilor de cultură, cât şi pe domnul primar, pe domnul preşedinte al Consiliului Judeţean de tot sprijinul Ministerului Culturii”, a declarat Breaz, cu precizarea că deşi anul acesta bugetul ministerului pe care îl conduce este mai mare cu peste 30%, alocarea de fonduri în teritoriu vine cu o întârziere provocată de adoptarea şi promulgarea bugetului naţional. Chiar şi aşa, sursa citată a dorit să sublinieze că Ministerul Culturii este foarte deschis către finanţarea de proiecte, în special din partea tinerilor, dar şi să ajute autorităţile locale, acolo unde se solicită acest lucru.
“Dacă în 2018 a fost o execuţie bugetară undeva în jurul sumei de 800 milioane lei, astăzi avem o propunere de buget de peste 1 miliard lei. Cel mai mare buget ce l-a avut Ministerul Culturii. Deci cu peste 30% mai mare faţă de execuţia bugetară de anul trecut. Am încercat să alcătuiesc împreună cu echipa cu care lucrez în minister un buget echilibrat, un buget care să poată să satisfacă absolut toate necesităţile din subordinea noastră. Atât bugetele instituţiilor subordonate, cât şi tot ceea ce înseamnă proiecte ale UAT-urilor, ale Consiliilor Judeţene ce vin, ce sunt depuse la noi, dar şi proiecte culturale”, a mai punctat ministrul.
Acesta a lăudat Festivalul “George Enescu”, dar şi Concursul “Hariclea Darclee” şi a precizat cu această ocazie că şi-a dat acordul verbal privind parteneriatul pentru Festivalul “Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”, însă aşteaptă şi propunerea de parteneriat, în scris, din partea conducerii instituţiei.
Breaz a primit din partea managerului Muzeului Brăilei “Carol I”, Ionel Cândea, o serie de cărţi, dar şi o medalie “Brăila650” cu ocazia acestei vizite.