Guvernul nu va introduce în Codul fiscal nicio prevedere care să-i oblige pe patroni să nu scadă salariile nete, după ce plata contribuțiilor va trece de la angajator la angajat, spune Ministrul Muncii. Olguța Vasilescu dă asigurări că acest lucru nu va fi necesar, pentru că reprezentanții patronatelor dau asigurări că actualul nivel al salariilor va fi menținut.
Lia Olguța Vasilescu a comentat o declarație a liderului sindical Bogdan Hossu, care avertizase că, dacă angajatorii nu cresc salariul brut, netul angajaților va scădea cu 16%.
„Dl Hossu, cum face de fiecare dată, a interpretat vorbele patronatelor. În momentul în care premierul a întrebat, cu subiect și predicat, ca să nu mai fie niciun fel de discuție, reprezentanții patronatelor dacă au de gând să scadă salariile din mediul economic, toți au spus: nici gând de așa ceva. Cu atât mai mult cu cât prevederile noului Cod fiscal aduc foarte multe facilități mediului de afaceri”, a spus ministrul.
Întrebată dacă Guvernul va mai introduce în Codul fiscal o prevedere prin care patronii să fie obligați să nu scadă salariile nete, așa cum spunea recent ministrul de Finanțe Ionuț Mișa, Olguța Vasilescu a răspuns: „Nu mai avem de ce s-o introducem”.
În ultima perioadă, mai multe voci au avertizat că o eventuală obligare prin lege a mediului privat să menţină salariile nete ale angajaţilor ar putea ridica probleme de constituţionalitate.