Mergi la conţinutul principal

Ministerul Transporturilor a prevăzut în bugetul din acest an bani pentru modernizarea Gării CFR Brăila

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) alocă în 2012 circa 24 milioane euro pentru modernizarea şi reabilitarea a 20 de staţii de cale ferată şi pentru informatizarea mai multor gări, printre care se numără şi cea de la Brăila. Concret, este vorba despre modernizarea a 15 staţii, respectiv Giurgiu, Slatina, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Reşiţa Sud, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Vaslui, Botoşani, Piatra Neamţ, Bistriţa, Zalău, Brăila, Călăraşi, Slobozia, unde se estimează cheltuieli de circa 12 milioane euro, potrivit sumelor aferente bugetului pe acest an. Acestui lot se adaugă gările Târgu Jiu, Miercurea Ciuc, Târgovişte, Baia Mare şi Satu Mare care vor fi reabilitate având la dispoziţie un buget de aproximativ trei milioane euro. În ceea ce priveşte informatizarea mai multor staţii de cale ferată, respectiv Craiova, Caransebeş, Lugoj, Drobeta Turnu Severin, Chiajna, Palas, Focşani, Chitila, Buciumeni, Constanţa şi Feteşti, suma propusă se ridică la circa nouă milioane euro. Dintre acestea, până în prezent au fost puse în exploatare patru sisteme în staţiile Craiova, Caransebeş, Lugoj, Drobeta Turnu Severin şi Focşani.
Revenind la proiectul ce vizează gara Brăila, trebuie precizat că licitaţia pentru desemnarea constructorilor a fost finalizată. De lucrări se va ocupa un consorţiu format din două firme româneşti, una din Galaţi, iar cealaltă din Constanţa, precum şi o companie din Germania. Concret, este vorba de consorţiul format din SC "Arcada" Galaţi, nemţii de la "Leonhard Wiess" şi Isaft Litoral" Constanţa, cele 3 companii urmând să modernizeze gara din Brăila contra sumei de 7,6 milioane euro fără TVA.
La nivel naţional, proiectul gestionat de MTI este finanţat din credite rambursabile, împrumuturi Dexia Kommunalkredit Bank AG şi Société Générale şi BRD Groupe Société Générale şi bugetul de stat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro