Ministerul Public arată că există indicii că Ridzi a prejudiciat bugetul MTS | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ministerul Public arată că există indicii că Ridzi a prejudiciat bugetul MTS


Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a prejudiciat bugetul ministerului, în perioada aprilie-iunie 2009, prin cumpărarea unor produse electronice cu încălcarea prevederilor legale, se arată în comunicatul Parchetului General remis, marţi, agenţiei NewsIn.

"În cauză există indicii că în intervalul aprilie - iunie 2009, Iacob Ridzi Monica Maria, în calitate de ministru al Ministerului Tineretului şi Sportului, a prejudiciat bugetul ministerului prin cumpărarea unor produse electronice, excluse de la achiziţionare prin prevederile O.U.G. nr. 34/2009. Totodată, există indicii că pentru ascunderea încălcării dispoziţiilor legale menţionate fostul ministru a întocmit şi a dispus întocmirea de către alte persoane a unor înscrisuri care atestau nereal îndeplinirea condiţiilor de legalitate în derularea procedurii de achiziţie şi de recepţie a bunurilor", se arată în comunicatul Ministerului Public.

Procurorul general al României a solicitat, marţi, Camerei Deputaţilor, declanşarea procedurilor pentru începerea urmăririi penale faţă de fostul ministru Monica Iacob Ridzi, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual, se mai arată în comunicat.

Laura Codruţa Kovesi cere, astfel, Parlamentului, avizul pentru începerea urmăririi penale împotriva fostului ministru al Tineretului şi Sportului, pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie, uz de fals în legătură cu fapte de corupţie şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii.

Solicitarea procurorului general vine după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a trimis, în 9 februarie, lui Kovesi, o cerere, în urma căreia aceasta urma să decidă dacă va sesiza Parlamentul pentru avizul de urmărire penală în cazul Ridzi, pentru un nou contract al Ministerului Tineretului şi Sportului.

Unul din contractele Ministerului Tineretului şi Sportului, pentru care DNA cere Parlamentului avizul pentru extinderea urmăririi penale pe numele Monicăi Iacob Ridzi, a fost încheiat cu o firmă al cărui administrator este vicepreşedintele filialei PDL Găeşti, Aurică Bojin,potrivit surselor NewsIn.

Monica Iacob Ridzi ar fi încheiat, în perioada în care era ministru al Tineretului şi Sportului, două contracte prin care a cumpărat pentru minister laptopuri, telefoane mobile şi fixe, imprimante, xeroxuri, frigidere şi aspiratoare la preţuri supraevaluate, una din firmele de la care a fost făcută achiziţia fiind a vicepreşedintelui filialei PDL Găeşti, Aurică Bojin, potrivit unor surse apropiate părţilor din dosar.

Ministerul a cumpărat de la Carpatik Impex SRL din Găeşti, firma unui membru PDL, electronice cu un adaos de 69.926,84 de lei. Astfel, firma a achiziţionat produsele cu 96.048,41 de lei şi le-a vândut ministerului cu 165.975,25 de lei.

De asemenea, ministerul Turismului a mai cumpărat produse electronice de la SC Călin SRL Curtea de Argeş, cu 23.790, 48 de lei, în condiţiile în care firma le luase cu 15.667,28 de lei, aplicând un adaos de 8.123,2 de lei.

Astfel, prejudiciul pe care l-ar fi produs ministerului a fost de aproximativ 100.000 de lei.

Mai mult, contractele ar fi fost încheiate cu doar câteva zile înainte de intrarea în vigoare a OUG 34/2009, privind rectificarea bugetară, prin care se interzicea achiziţionarea de bunuri în instituţiile statului.

Unul dintre directorii din MTS i-ar fi atras atenţia Monicăi Iacob Ridzi că preţurile de achiziţie a produselor sunt mari faţă de cele de pe piaţă, însă aceasta i-ar fi spus să-şi vadă de treaba lui, au declarat pentru NewsIn surse apropiate părţilor procesuale.

Mai mult, într-una dintre discuţiile cu Ioana Vârsta, consilierul său de imagine, Ridzi ar fi spus că "i-a dat o lecţie pentru viitor".

Procurorii DNA au început urmărirea penală pe numele mai multor directori din MTS, pentru aceste noi acuzaţii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro