• este vorba despre 4 tronsoane de drum judeţean ce leagă 11 localităţi din judeţul Brăila • valoarea totală a investiţiei este de aproape 93,5 milioane de lei
Patru tronsoane de drum judeţean, care leagă 11 localităţi din judeţul Brăila, vor fi modernizate printr-un proiect finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional (POR).
Contractul de finanţare a fost semnat luni, 12 iunie, de viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, fiind al şaselea contract de finanţare cu fonduri europene pentru îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională (axa prioritară 6 a programului).
Drumul vizat se desfăşoară pe teritoriul administrativ al judeţului Brăila, pe o lungime de 61,12 km, va asigura conectivitate directă la coridorul de transport TEN-T Brăila - Buzău şi traversează următoarele localităţi: Gulianca, Ariciu, Mihail Kogălniceanu, Boarca, Racoviţa, Custura, Gradiştea, Şuteşti, Ianca, Bordei Verde şi Viziru.
„Există proiecte ce pot fi duse la bun sfârşit doar în parteneriat şi mă bucur să văd că acest model se extinde la nivelul administraţiei publice locale. Investiţia care a primit finanţare astăzi este implementată în parteneriat de consiliul judeţean Brăila, oraşul Ianca şi cele 7 comune beneficiare ale proiectului. Este estimat că acest drum modernizat va deservi cei peste 33.000 de locuitori, peste 1.200 de agenţi economici, 56.000 de turişti cazaţi anual, în medie, în zonă şi pe cei aflaţi în tranzit”, a declarat Shhaideh.
Potrivit sursei citate, valoarea totală a investiţiei este de aproape 93,5 milioane de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE - AM POR este de 90.649.995,92 lei (reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului).
Prin intermediul Programului Operaţional Regional, sunt prevăzute 8,25 miliarde euro pentru îndeplinirea unor obiective printre care: sprijinirea a 3.000 de IMM-uri pentru construcţia/modernizarea şi extinderea spaţiului de producţie/servicii, inclusiv dotare cu instalaţii, echipamente (inclusiv sisteme IT), utilaje, maşini, inclusiv noi tehnologii; reabilitarea termică a peste 100.000 gospodării; reabilitarea a peste 45 monumente istorice; construirea a 3 noi spitale regionale; infrastructură educaţională modernizată pentru 122.000 de elevi şi studenţi; realizarea lucrărilor de cadastru pentru mai bine de 5,76 milioane de hectare; modernizarea a 2.100 km de drumuri judeţene; reabilitarea, modernizarea sau extinderea a 280 de ambulatorii şi 35 de unităţi de primiri urgenţe.