Am fost chemat deunazi sa primesc cererea de admitere a unui candidat la unul dintre programele universitare oferite de facultatea in care muncesc pe timpul verii. Operatiune de rutina. Tinarul pe care l-am intilnit nu mi s-a parut nici el diferit de cei cu care interactionez aproape in fiecare zi in calitatea mea de admissions officer intr-unul dintre cele mai populare programe ale scolii. Agresiv, hotarit sa ma convinga de cit de bun e el si de cit de mult o sa avem noi nevoie de el la scoala noastra. I-am preluat cererea de amditere, i-am multumit ca a venit si am dat sa ma intorc la biroul meu, cind el m-a oprit si mi-a spus ca vrea sa ma previna ca numele de pe diploma si foaia matricola primite odata cu cererea de admitere nu este acelasi cu numele de pe cerere. L-am intrebat daca si-a schimbat numele. Nu, dar la liceul din Dubai de unde a absolvit cu ani in urma s-a facut o greseala si numele lui a fost inregistrat eronat. Si cum de nu s-au facut corecturile necesare, am intrebat, atunci cind ai fost acceptat la universitate. Nu a stiut sa imi spuna. A urmat o discutie lunga in care el a incercat din rasputeri sa ma convinga ca nu e nimic necurat la mijloc si ca totul e o simpla greseala. Nu l-am crezut decit pe jumatate si am decis sa sun la universitatea care eliberase diploma cu pricina. Biroul arhivelor de acolo mi-a confirmat existenta celor doua nume (cel gresit si cel corect), care insa corespundeau a doua persoane diferite. Am inlemnit cu telefonul la ureche. Mai tirziu, acelasi birou mi-a confirmat ca cei doi nu puteau in nici un fel fi una si aceeasi persoana. Candidatul meu imi daduse un act fals, iar notele din el ii apartineau altcuiva.
Inselaciunea m-a surprins enorm si asta poate numai din pricina ca sint naiv si am prea multa incredere in faptul ca regulile sociale sint facute pentru a fi respectate. Nu stiu de unde imi vine aceasta incredere si nu pot decit sa o pun de seama parintilor mei care m-au crescut cu aceasta convingere, pentru ca societatea copilariei mele nu aprecia, cu siguranta, onestitatea. Din punctul meu de vedere acel tinar a incercat ceva ce eu unul nici nu pot sa concep: a cerut o copie oficiala de diploma de la universitatea de unde atit el, cit si celalalt student absolvisera, pretinzind ca este celalalt, probabil pentru ca notele lui erau prea mici si era ingrijorat ca nu va fi acceptat la facultate - asadar i-a mintit pe ei, a venit la mine si a pretins ca este celalalt - deci m-a mintit pe mine, si, in fine, a semnat pe cerere ca toate informatiile oferite in formularul respectiv erau corecte, mintind astfel si in scris.
Ceea ce e insa si mai tragic este ca universitatea mea nu poate face nimic impotriva acestui tinar. El poate sa se duca miine, cind noi o sa il anuntam ca nu a fost acceptat in programul nostru, la o alta universitate din Chicago si sa incerce sa ii insele pe aceia, daca sint mai putin vigilenti decit noi. Iar pe mine unul sentimentul de neputinta in fata celor care trec prin viata fara a fi pedepsiti pentru faptele lor ma doare cel mai mult. E prea scump sa il dam in judecata si nici nu are rost, mai ales ca l-am prins. Nu putem decit sa il oprim aici deocamdata, mi se spune de la Oficiul de Afaceri Legale al universitatii. Ce va face el pe mai departe sau pe citi ii va fi inselat in trecut cu foaia lui matricola falsa, nu o sa stim. Ceea ce stim insa este ca trebuie sa avem grija sa il evitam de acum incolo, iar portile universitatii noastre ii vor inchise pe vecie. Si ma bucur ca am contribuit la asta.
Inselaciunea m-a surprins enorm si asta poate numai din pricina ca sint naiv si am prea multa incredere in faptul ca regulile sociale sint facute pentru a fi respectate. Nu stiu de unde imi vine aceasta incredere si nu pot decit sa o pun de seama parintilor mei care m-au crescut cu aceasta convingere, pentru ca societatea copilariei mele nu aprecia, cu siguranta, onestitatea. Din punctul meu de vedere acel tinar a incercat ceva ce eu unul nici nu pot sa concep: a cerut o copie oficiala de diploma de la universitatea de unde atit el, cit si celalalt student absolvisera, pretinzind ca este celalalt, probabil pentru ca notele lui erau prea mici si era ingrijorat ca nu va fi acceptat la facultate - asadar i-a mintit pe ei, a venit la mine si a pretins ca este celalalt - deci m-a mintit pe mine, si, in fine, a semnat pe cerere ca toate informatiile oferite in formularul respectiv erau corecte, mintind astfel si in scris.
Ceea ce e insa si mai tragic este ca universitatea mea nu poate face nimic impotriva acestui tinar. El poate sa se duca miine, cind noi o sa il anuntam ca nu a fost acceptat in programul nostru, la o alta universitate din Chicago si sa incerce sa ii insele pe aceia, daca sint mai putin vigilenti decit noi. Iar pe mine unul sentimentul de neputinta in fata celor care trec prin viata fara a fi pedepsiti pentru faptele lor ma doare cel mai mult. E prea scump sa il dam in judecata si nici nu are rost, mai ales ca l-am prins. Nu putem decit sa il oprim aici deocamdata, mi se spune de la Oficiul de Afaceri Legale al universitatii. Ce va face el pe mai departe sau pe citi ii va fi inselat in trecut cu foaia lui matricola falsa, nu o sa stim. Ceea ce stim insa este ca trebuie sa avem grija sa il evitam de acum incolo, iar portile universitatii noastre ii vor inchise pe vecie. Si ma bucur ca am contribuit la asta.
