• un brăilean de 61 de ani a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de fals în declaraţii • procurorii au stabilit că acesta a fost lăsat fără permis de autorităţile din Slovacia, însă apoi a venit la Serviciul Permise Brăila şi a spus că a pierdut actul
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ion I., de 61 de ani, pentru infracţiunea de fals în declaraţii. El a minţit că şi-a pierdut permisul, deşi acesta îi fusese reţinut în Slovacia, şi a venit să scoată altul.
După cum se arată în rechizitoriul Parchetului, în luna septembrie 2017, la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila a fost înregistrată o sesizare din partea Serviciului Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Brăila cu privire la faptul că, în urmă cu câteva luni, numitul Ion I. a venit la unitatea respectivă şi a declarat în fals că a pierdut permisul de conducere, solicitând să i se elibereze altul.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în noiembrie 2016, în timp ce conducea autoutilitara marca Iveco, aparţinând unei societăţi din Brăila, pe teritoriul Slovaciei, inculpatul a fost depistat circulând fără vignetă. Din acest motiv, autorităţile au aplicat sancţiune contravenţională cu amendă în cuantum de 700 euro. Întrucât inculpatul Ion I. nu a achitat amenda pe loc, agentul constatator slovac i-a reţinut permisul de conducere şi i-a înmânat dovadă de circulaţie pentru 30 de zile.
Ulterior, autorităţile din Slovacia au înaintat permisul de conducere reţinut la IGPR - Direcţia Rutieră, cu menţiunea că a fost reţinut pentru neplata amenzii.
În aprilie 2017, corespondenţa a ajuns la Serviciul Regim Permise de Conducere din Brăila, constatându-se că permisul figura ca fiind dezactivat din februarie 2017, cu motivul “Pierdut”. S-au făcut investigaţii şi s-a aflat faptul că brăileanul în cauză, după expirarea dovezii de circulaţie, a venit la Serviciul Regim Permise Brăila şi a depus documentele pentru eliberarea unui duplicat al permisului. A declarat senin că l-a pierdut, ceea ce nu era adevărat.
În faţa procurorilor, bărbatul a recunoscut fapta comisă şi a spus că regretă. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila l-au trimis în faţa instanţei de judecată.