• aceştia au donat sânge, înţelegând nevoia acută a spitalelor şi diminuarea semnificativă a donatorilor Centrului brăilean de la începutul pandemiei COVID-19
Militarii brăileni din Batalionul 72 Geniu „General Constantin Savu” şi Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos” au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sangvină Brăila, luni. Actul de solidaritate vine după ce numărul donatorilor s-a diminuat extrem de mult de la începutul pandemiei de coronavirus. Campania se numeşte „Salvează o viaţă”, iar acţiunea a fost organizată de Batalionul 72 Geniu în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Brăila, fiind coordonată de către compartimentul medical al unităţii.
„Militarii Batalionului 72 Geniu vor să dovedească şi de această dată că sunt alături de semeni pe timpul situaţiilor de urgenţă. Sperăm că exemplul dat de militarii Batalionului 72 Geniu să poată fi urmat de cât mai mulţi oameni care să înţeleagă că sângele donat de ei poate salva un nou născut, o mamă, un tată, un frate sau o soră şi că noi le putem oferi o şansă la viaţă. Donarea de sânge este un lucru corect şi bun pe care poţi să-l faci fără prea mult efort”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Brigăzii 10 Geniu.