Prezent în plen, premierul interimar Gabriel Oprea a declarat că respectivul act normativ propus de Guvern reprezintă o recunoaştere a meritelor, a riscurilor, a sacrificiilor pe care le fac militarii.
„Prin această legea România mai face un pas pe drumul pe care a pornit ca membru NATO şi ca stat care îşi asumă rolul în regiune. Prin această lege le facem dreptate militarilor, dar facem cum mai mult decât atât - construim o societate solidară, un stat puternic şi o Românie capabilă să stea cu fruntea sus în faţa încercărilor istoriei oricare ar fi acestea şi oricând ar putea apărea", a afirmat Oprea.
Un spor de până la 15%
Potrivit proiectului, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media tuturor veniturilor brute realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art.3 lit.a)-c). La media obţinută se adaugă un spor de până la 15% în condiţiile stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale.
Actul normativ prevede totodată că au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, au o vechime efectivă de cel puţin 25 de ani, din care cel puţin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.
Vârsta standard de pensionare
„Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă este de 60 de ani, iar atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării. Au dreptul la pensie de serviciu anticipată militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă diminuată cu 5 ani şi sunt trecuţi în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securitate naţională, sunt trecuţi în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară. Acordarea pensiei anticipate, diminuarea vârstei standard de pensionare cu 5 ani nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere", se arată în raport.