Potrivit documentui, în 2015, averile cumulate ale milionarilor din Asia Pacific vor depăşi totalul de 15.800 miliarde de dolari înregistrat în 2014, precum şi averile milionarilor din America de Nord, care, momentan, reprezintă cei mai bogaţi oameni din lume, cu o avere cumulată de 16.200 miliarde de dolari. Studiul precizează că regiunea Asia Pacific are deja cel mai mare număr de persoane foarte bogate, denumite în jargon financiar High Net Worth Individuals, HNWI, cu 4,69 milioane de astfel de indivizi în 2014, faţă de 4,68 milioane în America de Nord. HNWI sunt persoanele care pot investi cel puţin un milion de dolari, fără a ţine cont de valoarea proprietăţilor imobiliare şi a altor posesiuni.
„În viitor, averea HNWI este aşteptată să crească mai mult în Asia Pacific decât în orice altă regiune a lumii, cea mai mare parte a noilor averi urmând să provină din economiile emergente ale Chinei, Indiei, Indoneziei şi Thailandei", susţin autorii raportului. Raportul estimează că China şi India reprezintă aproape 10% din averea globală a HNWI şi sunt responsabile pentru 17% din creşterea globală a noilor averi după 2006.