• subvențiile sunt acordate de AJOFM Brăila angajatorilor, în scopul sprijinirii încadrării în muncă pe perioadă nedeterminată a persoanelor fără loc de muncă • 2,4 milioane de lei au fost acordate până la jumătatea lunii ianuarie, unui număr de 190 angajatori • Brăila a început anul 2024 cu circa 3.500 de șomeri
Până la mijlocul lunii ianuarie 2024, peste 190 de angajatori au primit subvenții de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brăila, în valoare de peste 2,4 milioane lei. Vorbim despre sumele restante pentru convențiile în derulare încheiate de instituție în cursul anului 2023, respectiv facilitățile acordate agenților economici pentru subvenționarea a 524 locuri de muncă.
Alte subvenții în valoare de peste 10 milioane lei urmează să fie alocate în prima jumătate a acestui an.
”De asemenea, până la data de 1 iunie 2024, se vor încheia convenții cu angajatorii care au depus cereri în cursul anului 2023, pentru solicitarea de subvenții, potrivit Legii nr.76/2002, art.80 și art.85, în ordinea înregistrării acestora, continuând apoi cu cererile depuse de angajatori în acest an, în limita bugetului alocat”, anunță AJOFM Brăila printr-un comunicat de presă.
În acest context, la nivelul județului Brăila, graficul aprobat pentru încheierea convențiilor vizează subvenționarea a 680 locuri de muncă, iar valoarea creditelor de angajament presupune un efort financiar de peste 10 milioane lei, după cum urmează:
- Ianuarie 2024 - subvenționarea a 100 locuri de muncă, valoarea creditelor de angajament pentru susținerea acestora va fi de 2,1 milioane lei;
- Februarie 2024 - subvenționarea a 80 locuri de muncă, valoarea creditelor de angajament pentru susținerea acestora va fi de 1,6 milioane lei;
- Martie 2024 - subvenționarea a 90 locuri de muncă, valoarea creditelor de angajament pentru susținerea acestora va fi de 1,6 milioane lei;
- Aprilie 2024 - subvenționarea a 60 locuri de muncă, valoarea creditelor de angajament pentru susținerea acestora va fi de 945.000 lei;
- Mai 2024 - subvenționarea a 100 locuri de muncă, valoarea creditelor de angajament pentru susținerea acestora va fi de 2,7 milioane lei;
- Iunie 2024 - subvenționarea a 100 locuri de muncă, valoarea creditelor de angajament pentru susținerea acestora va fi de peste 1,5 milioane lei.
”Subvențiile sunt acordate angajatorilor în scopul sprijinirii încadrării în muncă pe perioadă nedeterminată a persoanelor fără loc de muncă înregistrate în evidențele instituției noastre, respectiv: șomeri în vârstă de peste 45 de ani, șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, șomeri de lungă durată, tineri NEET, persoane cu handicap, șomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condițiile de a solicita pensia anticipată parțială, absolvenți”, mai transmite AJOFM Brăila.
Subvențiile se acordă angajatorilor din bugetul asigurărilor de șomaj.
Brăila a început anul cu circa 3.500 șomeri
Brăila a început anul 2024 cu peste 3.500 șomeri! Asta arată statistica Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brăila, la finalul lunii decembrie 2023 în evidențele agenției fiind înregistrat un număr de 3.555 șomeri (din care 1.510 femei). În ceea ce privește rata șomajului, aceasta era de 3,23 %, asemănătoare cu cea de la finalului anului 2022.
”Din totalul de 3.555 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Brăila, 601 beneficiau de indemnizație de șomaj, iar 2.954 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.641 șomeri provin din mediul rural și 914 din mediul urban”, se arată într-un comunicat al instituției.
Din statistica AJOFM Brăila rezultă că cel mai greu își găsesc un loc de muncă persoanele peste 55 ani (aproape 1.000 șomeri), cei între 40 și 49 ani (peste 800 șomeri) și cei între 50 și 55 ani (circa 600 șomeri). Cel mai mic procent al șomerilor este în rândul brăilenilor între 25 și 29 ani (165 șomeri).
Dacă ne uităm la educație, șomerii cu studii gimnaziale (35,7 %) au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AJOFM Brăila, urmat de cei cu studii primare (23,2 %) și cei fără studii (14,3 %), iar 12,1 % au absolvit școală profesională/arte și meserii. Șomerii cu nivel de instruire liceal și postliceal reprezintă 11,7 % din totalul șomerilor înregistrați și doar 3% au studii superioare.
”Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.924 greu ocupabile, 1.119 mediu ocupabile, 436 persoane foarte greu ocupabile, iar 76 sunt persoane ușor ocupabile”, mai arată comunicatul AJOFM.
Primele 10 localități cu cei mai mulți șomeri înregistrați sunt: municipiul Brăila (534 persoane); Viziru (357 persoane); orașul Însurăței (271 persoane); comuna Vișani (256 persoane); comuna Jirlău (174 persoane); comuna Galbenu (145 persoane); comuna Ciocile (126 persoane); comuna Roșiori (125 persoane); comuna Bărăganul (108 persoane); comuna Zăvoaia (108 persoane). În localitățile menționate anterior sunt concentrați 62,00 % din totalul șomerilor aflați în evidența instituției la finalul anului 2023.