Milioane de la CJ către primăriile din judeţ pentru echilibrarea bugetelor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Milioane de la CJ către primăriile din judeţ pentru echilibrarea bugetelor

• consilierii judeţeni au aprobat, ieri, într-o şedinţă extraordinară, repartizarea pe unităţi administrativ teritoriale a sumelor din cota de 17,25% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor pentru anul 2018 • este vorba despre 8.822.000 lei pentru întreg judeţul, bani care au fost distribuiţi către primării în baza unei analize ANAF, în funcţie de numărul de locuitori • totodată, CJ Brăila a aprobat estimările privind procentul de 20% din sumele defalcate din TVA şi din cota de 18,50% din impozitul pe venit ce se vor aloca în perioada 2019 - 2021, precum şi sumele din TVA pentru cheltuieli cu drumurile judeţene

 

Bani grei de la Centru pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor din judeţul Brăila. Asta au aprobat consilierii judeţenii, ieri, în cadrul unei şedinţe extraordinare, ce a avut loc în sala 404 a Palatului Administrativ, în prezenţa primarilor. Este vorba despre repartizarea pe unităţi administrativ teritoriale (UAT) a fondului la dispoziţia Consiliului Judeţean Brăila din cota de 17,25% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, în anul 2018. Totodată şi a procentului de 20% din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi din cota de 18,50% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, estimat pentru anii 2019-2021, pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii acestora, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală. Repartizarea sumelor s-a făcut în urma unei recomandări venite din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Ei bine, potrivit raportului proiectului de hotărâre, la nivelul judeţului nostru a fost alocat un fond de 8.822.000 lei pentru acest an. Suma a rezultat în urma unui calcul ce s-a bazat pe înmulţirea numărului de locuitori ai judeţului cu suma de 25 lei. Practic, pe aceeaşi formulă de calcul s-a mers şi în cazul repartizării acestei sume către fiecare unitate administrativ teritorială brăileană în parte.

“Precizăm că numărul de locuitori a fost transmis de către Direcţia Regională de Statistică. (...) Numărul total de locuitori ai judeţului Brăila este de 350.874. Prin înmulţirea acestuia cu suma de 25 lei rezultă suma de 8.771.850 lei. Având în vedere că suma repartizată este de 8.822.000 lei, diferenţa de 50.000 lei a fost distribuită în plus faţă de sumele rezultate din calcul, în mod egal pe fiecare unitate administrativ teritorială astfel: 40.000 lei la unităţile administrativ teritoriale ale comunelor (1.000 lei/unitate); 6.000 lei la unităţile administrativ teritoriale ale oraşelor (2.000 lei/unitate); 4.000 lei la Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Brăila”, se arată în cadrul proiectului.

 

Cum s-au împărţit banii pentru 2018

În ceea ce priveşte repartizarea pe unităţi administrativ teritoriale a fondului la dispoziţia CJ Brăila din cota de 17,25% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale în acest an, situaţia arată în felul următor. Municipiul Brăila a primit 5.178.000 lei (206.957 locuitori). De cealaltă parte, oraşul Ianca s-a ales cu 275.000 lei (10.908 locuitori), Însurăţei cu 178.000 lei (7.020 locuitori) şi Făurei - 102.000 lei (3.987 locuitori). În total, oraşele au primit 555.000 lei (21.915 locuitori).

Dacă ar fi să facem un top al banilor distrubuiţi către comune, conform datelor trecute în proiect, pe locul 1 se află Viziru cu 161.000 lei (6.454 locuitori). Urmată apoi de Chiscani cu 148.000 lei (5.885 locuitori), Tufeşti - 128.000 lei (5.080 locuitori), Suţeşti - 116.000 lei (4.607 locuitori), Movila Miresii - 106.000 lei (4.217 locuitori) şi Vădeni - 105.000 lei (4.141 locuitori). La polul opus se situează comunele: Racoviţa - 28.000 lei (1.088 locuitori), Scorţaru Nou - 35.000 lei (1.343 locuitori), Frecăţei - 36.000 lei (1.403 locuitori) şi Surdila Greci cu 38.000 lei (1.489 locuitori). În total, în cazul comunelor discutăm despre 3.089.000 lei (122.002 locuitori).

Precizăm că proiectul a fost aprobat în unanimitate cu 32 de voturi “pentru”. De la şedinţă a lipsit motivat consilierul judeţean liberal Dănuţ Lungu.

“A fost nevoie de o şedinţă extraordinară pentru că este un ordin al ANAF-ului şi trebuia să dăm către UAT-uri sumele repartizate astfel încât şi ei să înceapă să lucreze la buget. La fel ca la Consiliul Judeţean, bugetul primăriilor este format din mai multe surse de venit. Şi în baza a ceea ce am votat, astăzi, primarii trebuie să îşi facă bugetul pe 2018 şi să îşi prognozeze evoluţia bugetului pentru perioada 2019 - 2021”, a explicat Francisk Chiriac, preşedintele CJ Brăila, motivele convocării unei şedinţe extraordinare pe această temă.

 

Ce estimări s-au făcut pentru următorii ani

Pentru perioada 2019 - 2021, conform unei Decizii a Şefului Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Brăila, din sumele defalcate din TVA şi cota de 18,50% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, Consiliul Judeţean Brăila are de repartizat pe unităţi administrativ teritoriale următoarele sume: 20.127.000 lei per total judeţ pentru 2019, 17.028.000 lei pentru 2020 şi 11.296.000 lei pentru 2021. De precizat că din toate aceste sume pe cei 3 ani, 5.257.000 lei reprezintă cota de 18,50% din impozitul pe venit, iar diferenţa - sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.

În aceeaşi şedinţă, membrii CJ Brăila au mai aprobat un proiect de hotărâre privind repartizarea pe unităţi administrativ teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor privind DRUMURILE JUDEŢENE pentru anul 2018 şi estimările pentru anii 2019 - 2021. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro