Ulterior, de la ora 13.00, acelaşi sobor de preoţi a săvârşit şi Slujba de înmormântare, la care au asistat câteva mii de persoane, atât localnici, cât şi turişti şi pelerini sosiţi special la mănăstirea din Techirghiol pentru a-l conduce pe ultimul drum pe duhovnicul Arsenie Papacioc.
În ciuda ploii care a început încă de dimineaţă, curtea Mănăstirii "Sfânta Maria" din Techirghiol a fost plină de credincioşi.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.