Mii de persoane au protestat la Barcelona faţă de reducerile bugetare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mii de persoane au protestat la Barcelona faţă de reducerile bugetare


Sindicatele din învăţământ, care au organizat manifestaţia, au anunţat că 30.000 de persoane au ieşit pe străzi pentru a-şi exprima opoziţia faţă de reducerile bugetare, ce vor fi impuse atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional, în Catalunia.
Poliţia a estimat că 2.000 de persoane au luat parte la protest.
Rosa Canyadell, din sindicatul USTEC, a acuzat autorităţile că vor să distrugă educaţia de stat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro