• distrugerea infrastructurii, a jgheaburilor pe care apa curgea gravitaţional şi a altor dotări face acum aproape imposibilă irigarea la nivelul atins înainte de 1989
Triumfaliste sau nu, prevederile dinainte de 1990 vizau ca peste 370.000 de hectare să fie irigate în judeţul Brăila. Unii spun că nu era posibil, însă sumele mari alocate şi hotărârile de la Centru puteau înclina serios balanţa. Însă a venit Revoluţia, cu distrugerea (ca “fier vechi” a industriei), iar în agricultură una dintre traume a fost legată de intrarea în colaps a sistemelor de irigat. Iată însă că în judeţul nostru irigaţiile încep să reintre pe un făgaş normal. Suntem pe locul unu în ţară, cu cea mai mare suprafaţă irigată dar chiar şi aşa trebuie să fim realişti deoarece “e destul loc de mai bine”. Asta spun, de altfel, mulţi fermieri, specialişti dar şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru îmbunătăţiri Funciare (ANIF), sucursala Brăila. De la această ultimă instituţie am aflat, şi vă vom informa la rândul nostru, “unde şi de ce nu se irigă pe mii de hectare”.
Chiar dacă în ultimii ani au fost alocate sume foarte mari destinate reabilitării/modernizării unor staţii şi infrastructurii din irigaţii, este evident că minuni nu se pot face peste noapte, chiar şi cu implicarea Organizaţiilor Utilizatorilor de Apă (OUAI) şi a fermierilor. Ne-am interesat, în acest sens, ce se întâmplă cu fostele jgheaburi/uluce din beton prin care apa curgea gravitaţional pentru circa 15.000 de hectare (inclusiv păşuni), dar şi ce se mai întâmplă în orezăriile Brăilei. Precizările le-am primit de la Vasile Turcitu, director general al ANIF Brăila. “În ceea ce priveşte orezăriile, amenajarea de la Stăncuţa, cu cele 5000 de hectare, şi-a menţinut destinaţia. Mai avem ceva la Gropeni. Se mai cultivă alte culturi pe 1200 hectare, suprafeţe mici sunt la Baldovineşti, iar la Berteşti, 500 de hectare sunt irigate tot pentru alte culturi. Nu mai putem vorbi de orez între Făurei şi Ulmu, iar în zona Latinu, un investitor străin a renunţat la orez. Oricum, pe total, din cele 15.000 hectare, doar 7.000 - 8.000 hectare mai sunt cu orez şi alte culturi. În rest, nimic…”, ne-a declarat şeful ANIF Brăila.
L-am întrebat pe acesta dacă jgheaburile de beton, care pe vremuri ajutau la irigarea a mii de hectare, ar mai putea fi repuse în funcţiune. “Din păcate, nu! Fiindcă la efectul cauzat de intemperii şi trecerea anilor (ele fiind construite în anii ’70 – ‘80) s-a adăugat şi nesăbuinţa celor care le-au furat şi devastat din “n” motive: furtul armăturii metalice şi chiar a betonului; scurtarea drumului către solele din câmp, către stâne etc. Mai mult, dezafectarea stâlpilor de susţinere şi chiar a jgheaburilor aflate la nivelul solului, ar costa foarte mult. Şi, de fapt, nici nu ni se permite acest lucru, aceste relicve din beton urâţind şi aspectul zonelor de lângă şoselele şi drumurile judeţene sau naţionale. Da, se puteau găsi soluţii de eliberare a amplasamentului: transferul către Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT), ferme etc. Sau cum s-a procedat cu ajungerea unor uluce din beton pe Str.Arcului , în Brăila, ele fiind de atunci un foarte bun şanţ de scurgere a apelor pluviale (când nu sunt pline cu gunoaie! n.n). Ce avantaje au avut aceste jgheaburi: au asigurat (gravitaţional) curgerea apei pentru 14.000 hectare - inclusiv păşuni – din zonele Cazasu, Tudor Vladimirescu, Scorţaru Vechi, Movila Miresii, Siliştea, Unirea, Gropeni, Tichileşti. Ele favorizau şi irigatul controlat, prin inundare sau sifonare, plus tragerea apei prin conducte, cu motopompele. Ce e de făcut? Ca şi în alte cazuri privind implicarea OUAI şi UAT, pentru găsirea de soluţii de preluare a apei cu agregatele de pompare termică (APT-urile) (dar asta costă şi ar fi binevenit şi un sprijin din partea statului n.n). Iată, de exemplu, la Scorţaru Nou, o zonă mult văduvită de apă, OUAI-ul de aici se preocupă pentru refacerea plotului, astfel încât, aproape 2500 de hectare (!) să se irige cu motopompele, inclusiv pe păşuni”, ne-a mai spus directorul Turcitu.
În discuţia noastră de la ANIF am aflat şi despre situaţii oscilante, unele păguboase: “nu se irigă, deşi sunt condiţii create sau posibile”, sau “vrem să irigăm, dar nu sunt condiţii”. Alţii se gândesc, mai întâi, la subvenţii sau despăgubiri şi mai rar la irigat…
Deci, situaţii şi atitudini diferite, unele întemeiate, altele nu… Asupra cărora vom reveni, deoarece ele înseamnă mii şi mii de hectare neirigate, într-un Bărăgan tot mai dur lovit de secetă!
