Mergi la conţinutul principal

Mii de brăileni au întâmpinat în stradă Noul An

Faţă de anii trecuţi, mai puţini brăileni au preferat să-şi petreacă revelionul în aer liber, la petrecerea organizată de Primărie, pe platoul din Piaţa Independenţei. De vină a fost, probabil, gerul care a coborât mercurul din termometre la minus 11 grade Celsius. A fost şi ceaţă, astfel că focul de artificii de la miezul nopţii nu s-a văzut foarte bine. Chiar şi aşa, cei care au ales, totuşi, să iasă în stradă au dansat pe muzica artiştilor de pe scenă, printre care s-au numărat Alessia şi Residence Deejays & Frissco, precum şi cântăreţii de muzică populară, precum Gore Belanschi sau Gina Păcuraru. Ca de fiecare dată, s-au spart nenumărate sticle de şampanie şi pahare, conform tradiţiei care spune că cioburile aduc noroc în noaptea dintre ani. Ca să se poată circula, pe Calea Călăraşilor dar şi pe alte artere, cum ar fi bulevardul Dorobanţilor sau Calea Galaţi, operatorii de salubritate "Braicata", RER şi "Eco" şi-au scos echipele de măturători pe teren, după ora 1.30. Detalii în ediţia de mâine a ziarului "Obiectiv - Vocea Brăilei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro