Mii de amenzi, şterse cu buretele! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Parlamentarii au decis

Mii de amenzi, şterse cu buretele!

* românii amendaţi în pandemie îşi vor primii banii înapoi * amenzile pentru necompletarea PLF se anulează * asta a decis, recent, Camera Deputaţilor, printr-un proiect adoptat deja la Senat, în primăvara acestui an * la Brăila au fost emise în acest sens peste 2.000 de procese verbale de contravenţie, a căror valoare totală este de peste 3 milioane de lei, sume care vor fi anulate

 

 

 

 

Vot decisiv în Parlament! Se anulează amenzile pentru necompletarea formularului digital de intrare (PLF) în România! Reamintim că PLF a fost introdus într-o manieră heirupistă cu scopul declarat de a identifica eventualii contacţi ai unei persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 şi pentru prevenirea expunerii persoanelor la COVID-19. Numai la Brăila vorbim de 2.331 de procese verbale de contravenţie emise de către Direcţia de Sănătate Publică, ale căror valori depăşesc 3,6 milioane de lei. 3.682.500 de lei, mai exact! O sumă exorbitantă, care se întoarce în buzunarele brăilenilor! Sau rămâne, în cazul în care amenzile nu au fost achitate. În acest sens, deputaţii au votat, miercuri, 29 iunie a.c., un proiect de lege, care a fost dezbătut luni, având susţinerea coaliţiei de guvernare. Astfel, toate sumele încasate de stat vor fi restituite. ”Conform OUG 129/2021, DSP Brăila a emis un număr de 2331 de procese verbale de constatare şi sancţionare, în valoare totală de 3.682.500 lei. În perioada 25.12.2021-08.02.2022 au fost emise un număr de 1678 de procese verbale, a câte 2.000 de lei fiecare, valoarea finală fiind 3.356.000 lei. În perioada 09.02.2022-11.03.2022 au fost emise un număr de 653 de procese verbale, a câte 500 lei fiecare, valoarea finală de 326.500 lei ”, a precizat pentru cotidianul ”Obiectiv”, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Brăila, Gabriel Ciochină.

Aşadar, cei care au plătit amenzile din cauza PLF-ului îşi pot lua banii înapoi, dacă depun o cerere, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului ministrului. În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii, se stabileşte şi procedura prin care vor fi restituite amenzile plătite. Camera Deputaţilor este for decizional.

Potrivit expunerii de motive, după intrarea în vigoare a OUG 129/2021, mii de români au fost amendaţi contravenţional, după ce s-au întors din străinătate, pentru că nu au completat formularul fie din lipsă de informare, fie pentru că nu au ştiut cum să acceseze platforma sau pentru că, dintr-o eroare tehnică sau problemă birocratică, datele acestora nu au ajuns la DSP.

Vă reamintim că, iniţial, plafonul de acordare a amenzilor era între 2.000 şi 3.000 de lei, dar după nici două luni, pragul minim a fost scăzut la 500 de lei, ca urmare a unor modificări legislative aprobate în acest sens. Concret, în luna februarie a.c. , după ce Direcţiile de Sănătate Publică din întreaga ţară au fost asaltate de reclamaţii şi proteste din partea oamenilor amendaţi pe nedrept, cum s-a întâmplat şi la Brăila, autorităţile centrale au modificat legea care reglementa implementarea acestui formular. Astfel, a fost redus cuantumul amenzilor şi totodată, a fost prelungit termenul în care acest formular putea fi completat - de la 24 de ore la 72 de ore.

Formularul PLF a fost introdus în luna decembrie 2021 şi eliminat în luna martie 2022, când în România a încetat starea de alertă.

Pentru ca votul din Parlament să poată produce efecte, propunerea trebuie promulgată de preşedintele ţării şi publicată în Monitorul Oficial. Practic, odată cu asta putem spune că banii se vor întoarce în buzunarele românilor. Însă, ceea ce nu este clar deocamdată este cine va suporta cheltuielile de judecată în cazul celor care au început un demers în instanţă pentru contestarea proceselor verbale.

 


 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro