Mihail Neamţu susţine o conferinţă la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mihail Neamţu susţine o conferinţă la Brăila


Iniţiatorul mişcării "Noua Republică", Mihail Neamţu, va susţine joi, la Teatrul "Maria Filotti", o conferinţă publică intitulată "Dunărea de Jos - tradiţie mioritică sau spirit comercial?". Conferinţa face parte din agenda vizitei de lucru pe care fostul director ştiinţific al "Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc" o are programată pentru Brăila şi Galaţi, vizită în cadrul căreia Neamţu va avea întâlniri cu personalităţi culturale, publice şi din mass-media, din cele două municipii. Conferinţa publică de la Teatrul "Maria Filotti" va începe la ora 17.30, iar la ea vor participa şi coordonatorii filialelor Noua Republică din Galaţi şi Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro