Mihai Tudose solicită măsuri de relansare a economiei de 1 Mai, Ziua Muncii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mihai Tudose solicită măsuri de relansare a economiei de 1 Mai, Ziua Muncii

* europarlamentarul brăilean Mihai Tudose a postat pe rețelele de socializare un mesaj legat de sărbătorirea zilei de 1 Mai într-un format atipic * acesta a profitat de moment pentru a atrage atenția că este nevoie să fie adoptate rapid măsuri de relansare a economiei, care să genereze locuri de muncă ”dacă nu vrem ca la 1 Mai anul viitor să vedem în stradă cohorte de oameni disperați”

 

Europarlamentarul PSD Brăila Mihai Tudose semnalează cu ocazia Zilei de 1 Mai că este nevoie de adoptarea rapidă a unor măsuri de relansare a economiei și de creare de locuri de muncă, dacă nu ne dorim un scenariu sumbru anul viitor. Fostul prim-ministru al României a postat un mesaj pe rețelele de socializare legat de sărbătorirea atipică a Zilei Muncii în acest an, din cauza pandemiei provocate de coronavirus. Potrivit acestuia, dacă guvernanții nu doresc ca la 1 Mai 2021 să vadă în stradă ”cohorte de oameni disperați de lipsa unui loc de muncă și a unui venit decent”, trebuie neapărat să înceapă discuții responsabile privind măsurile concrete de stimulare economică.

”1 Mai atipic. Sărbătoare marcată, de obicei, fie prin defilări și demonstrații, fie prin serbări câmpenești și picnicuri, 1 Mai stă, în acest an, sub semnul distanțării. Din păcate, nu e vorba doar de necesara distanțare fizică, ci și de distanțarea socială. Fiindcă pandemia agravează decalajele dintre cetățeni, regiuni și state. Criza ce se instalează va afecta nivelul de trai pentru aproximativ jumătate din forța de muncă a lumii, avertizează Organizaţia Internaţională a Muncii. Sunt afectați mai ales cei care lucrau în economia informală. Acest lucru s-a văzut și în cazul românilor repatriați masiv în ultimele două luni. E vorba de un segment numeros din populația noastră, dar și din piața europeană a muncii. Suferă, totodată, mai ales lucrătorii din comerț, industrie și turism. De la declararea stării de urgență, la 16 martie, au încetat definitiv contractele de muncă pentru 270.000 de angajați români și peste un milion se află în șomaj tehnic.

Nevoia de a-i proteja pe cei mai vulnerabili dintre cetățeni devine tot mai presantă pe măsură ce se prelungește blocajul din economie. De aceea, măsurile de relansare trebuie să genereze rapid și masiv locuri de muncă. Dacă nu vrem ca la 1 Mai anul viitor să vedem în stradă cohorte de oameni disperați de lipsa unui loc de muncă și a unui venit decent, atunci trebuie să discutăm, urgent și responsabil, măsurile concrete de stimulare economică. E nevoie ca de aer de un program național pentru a proteja cât mai multe locuri de muncă și a crea altele, prin investiții publice în infrastructură și deschiderea unor capacități de producție – atât de necesare, după cum vedem în aceste zile. De 1 Mai, să ne gândim la dreptul la muncă al fiecăruia! Pentru ca niciunul dintre români să nu fie lăsat deoparte!”, a postat Tudose pe Facebook.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro