• săptămânal, împreună cu europarlamentarul PSD vom prezenta cele mai importante aspecte discutate în Parlamentul European • inițiativa ziarului ”Obiectiv – Vocea Brăilei” are la bază nevoia de informare a populației cu privire la ce se întâmplă în PE și cum ne este afectată viața în calitate de cetățeni europeni
Prima sesiune plenară a Parlamentului European din această toamnă a adus o veste fără precedent pentru România, de la aderarea la UE: obținerea poziției de vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, anunțată de Ursula von der Leyen. Un punct important pe agenda europarlamentară a fost votarea rezoluției privind inundațiile devastatoare din Europa Centrală și de Est, pierderile de vieți omenești și cât este de pregătită UE să acționeze în cazul acestor catastrofe. Totodată, o dezbatere esențială la Strasbourg a vizat raportul privind competitivitatea UE, prezentat de fostul premier italian Mario Draghi.
Cu privire la portofoliul viitorului comisar din partea României, șefa Executivului european a anunțat că Roxana Mînzatu va avea responsabilitatea pentru competenţe, educaţie şi cultură, locuri de muncă de calitate şi drepturi sociale. "Roxana va conduce în special o Uniune a competenţelor şi pilonul european al drepturilor sociale", a precizat von der Leyen.
În această sesiune, europarlamentarii s-au concentrat, de asemenea, pe impactul dramatic al inundațiilor din România și celelalte țări afectate din centrul și estul Europei. Am remarcat mobilizarea eurodeputaților PSD pentru a cere Comisiei Europene sprijin de urgență pentru cei afectați.
Nu în ultimul rând, ne-a atras atenția semnalul de alarmă privind viitorul economic al UE, pe care l-a tras Mario Draghi în sesiunea plenară a forului europarlamentar. Europa trebuie sa aleagă între fragmentare, paralizie sau mai multă integrare – a fost esența mesajului fostului premier italian, care a trasat trei direcții de acțiune: recuperarea decalajului în materie de inovare față de SUA și China, creșterea competitivității interne și reducerea dependenței UE de celelalte mari puteri economice.
Referitor la cele trei puncte principale de pe agenda europeană a săptămânii, am solicitat punctul de vedere al europarlamentarului PSD Mihai Tudose.
În privința viitorului comisar european din partea României, Mihai Tudose ne-a declarat:
"E o poziție de prestigiu și de mare responsabilitate. România câștigă o influență decizională în UE cum n-a mai avut până acum. Socialiștii europeni vor avea doi vicepreședinți executivi în viitoarea Comisie Europeană: o spaniolă și o româncă. E meritul lui Marcel Ciolacu de a fi negociat în cadrul familiei noastre politice și la nivelul Comisiei această funcție atât de importantă pentru România.
Portofoliul încredințat colegei Roxana Mînzatu vizează esența preocupărilor noastre ca social-democrați: munca, problematica socială, dezvoltarea competențelor pentru piața muncii. Roxana Mînzatu va superviza utilizarea a 20% din bugetul UE și va putea contribui esențial la pregătirea resursei umane românești pentru piața muncii în această epocă a inovării tehnologice accelerate", a subliniat Mihai Tudose.
"Am văzut comentarii răutăcioase și nefondate din partea unor jalnici susținători ai planului de răsunător eșec, România educată. O să ne ocupăm noi, cei de la PSD, să remediem dezastrul asigurat de dreapta și să pregătim forța de muncă românească pentru provocările economice", a subliniat președintele Consiliului Național al PSD.
În legătură cu rezoluția europarlamentară referitoare la inundații, Mihai Tudose a precizat: "Am semnat în regim de urgență, împreună cu colegii mei, pentru inițierea rezoluției, cu un mesaj ferm: sprijin masiv și imediat pentru cetățenii afectați de inundații, din partea Comisiei Europene. Fără complicații birocratice, fără tergiversări! Există Fondul de Solidaritate al UE, există buget pentru situații de urgență și e nevoie de flexibilitate pentru a putea transfera rapid banii pentru reparațiile necesare".
Mihai Tudose a evidențiat că Guvernul României a alocat, încă de luni, 16 septembrie, 100 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru cei afectați de inundații.
În ceea ce privește raportul privind competitivitatea UE, prezentat de fostul prim-ministru italian Mario Draghi, Mihai Tudose consideră: "Este încurajator faptul că de la Pactul Verde, care domina programul actualei Comisii Europene la startul mandatului în 2019, am trecut la competivitate ca prioritate. E o revenire a Comisiei, cu întârziere mare, la realitate! Important e ca recomandările d-lui Draghi să nu rămână pe hârtie, cum se întâmplă deocamdată, din păcate, cu planurile ambițioase de reindustrializare a Europei, adoptate anii trecuți.
Voi insista în perioada următoare pentru aplicarea ideii de îndatorare comună a statelor membre, cuprinsă în raportul Draghi, pentru a putea fi asigurat necesarul uriaș de investiții. Grupul Socialiștilor și Democraților, din care fac parte, și celelalte forțe de stânga și de centru susțin această idee, dar se opun partidele de dreapta, mai ales Popularii", a declarat Mihai Tudose.