Mihai Tudose porneşte valul schimbărilor în administraţia brăileană | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mihai Tudose porneşte valul schimbărilor în administraţia brăileană

Liderul PSD Brăila, Mihai Tudose, vrea să îşi pună în aplicare planul anunţat în momentul alegerii sale în funcţie, de a produce mai multe schimbări la nivelul administraţiei locale. Acesta a precizat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că au început negocierile cu partenerii de alianţă - UNPR, PC şi PLR -, pentru a nominaliza viitori candidaţi pentru poziţiile de subprefect, vicepreşedinte de Consiliu Judeţean, viceprimar şi chiar prefect. PSD-istul a mai afirmat că în cadrul discuţiilor ce se vor desfăşura pe durata acestui weekend cu partenerii din plan local, se va pune şi problema schimbării directorilor de deconcentrate. "Astăzi (n.r. ieri) avem o zi în care începem să aşezăm din punct de vedere politic anumite lucruri pentru viitor. Va fi concretizată acţiunea într-o şedinţă de Birou Permanent Judeţean, urmată de o întâlnire cu preşedinţii de organizaţii. Încerc împreună cu colegii din conducere să parcurgem primii paşi din ceea ce mi-am asumat la preluarea organizaţiei: o mai mare democratizare a actului de conducere, decizii privind «colaborarea» cu partenerii din vechiul USL, decizii privind colaborarea cu adevăraţii parteneri din UNPR, PC, PLR. De asemenea, vom analiza un raport de activitate al domnului preşedinte interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu, şi o strategie de dezvoltare a organizaţiei pentru următoarele alegeri", a declarat Tudose. Deputatul a afirmat că nu exclude varianta ca propunerea pentru poziţia de subprefect să vină din partea partenerilor. "Vom avea discuţii în privinţa subprefectului cu toată coaliţia de guvernare, mâine dimineaţă (n.r. astăzi). Nu pot să spun acum că e al nostru, al lor sau al altcuiva. Să vedem cine ce propuneri are, care este cea mai bună, le vom situa pe un tabel mai larg şi va fi o nominalizare într-un astfel de context. Dacă avem mâine (n.r. astăzi) o decizie consensuală, probabil că vom anunţa cât de curând. Dacă nu, mai discutăm. (...) Avem nişte parteneri care ne-au susţinut. Şi în ceea ce priveşte actul guvernamental, parlamentar, dar şi în ceea ce priveşte, de exemplu - ultima încercare a acestei coaliţii pe plan local -, alegerea domnului profesor Viorel Mortu la Consiliul Judeţean. Au fost alături şi au fost serioşi. E rândul nostru să ne demonstrăm seriozitatea în parteneriat, fiindcă loialitatea fără reciprocitate nu există. Atât timp cât voturile lor sunt bune la Bucureşti, nu înţeleg de ce n-ar fi bune şi aici?", a mai completat sursa citată.

Tudose nu îi mai vrea pe liberali

Mergând pe aceeaşi linie, noul preşedinte al PSD Brăila a ţinut să precizeze că din punctul său de vedere liberalii nu mai au ce căuta pe poziţii cheie în administraţia locală, atât timp cât sunt în opoziţie.
"Eu înţeleg că am fost daţi în judecată chiar în perioada de campanie datorită unor afişe, sloganuri de ale noastre care spuneau: «Continuăm USL». Vechii parteneri din USL, adică PNL-ul ne-a dat în judecată. Au zis că USL nu mai trăieşte. Trebuie să facem de aşa natură încât să nu mai trăiască. (...) Eu nu vorbesc de Dănăilă ca şi om. Vorbim de principiu. În fiecare zi liberalii ne înjură că suntem răi, proşti, hoţi etc. Tot ei clamează că USL-ul nu mai trăieşte, că au divorţat, că nu ne suportă, dar văd că nu pleacă! În mod normal o decizie logică, de bun simţ era ca în momentul în care ne înjură să îşi dea demisia. Să îi retragă partidul care i-a propus sau cei în cauză să îşi dea demisia. Repet, nu vorbesc de oameni - de Nechita, de Dănăilă -, ci de principiu. Mă refer atât la ei, cât şi la oamenii lor din deconcentrate, atât cele guvernamentale, cât şi cele care ţin de administraţia locală", a declarat Tudose. Totodată, acesta a punctat că şi-ar dori ca alianţa din care face parte să ajungă la o decizie finală vizavi de acest subiect cât mai repede posibil.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro