• expoziţia de la Biblioteca Judeţeană este deschisă publicului în perioada 15 – 23 ianuarie 2019 şi reuneşte o vastă colecţie de documente
La fiecare mijloc de ianuarie, de ziua naşterii Poetului Naţional, Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” Brăila organizează o expoziţie documentară menită să păstreze vie în sufletele noastre opera lui Mihai Eminescu. Expoziţia intitulată “Mihai Eminescu – povestea magului călător în stele” este deschisă publicului în perioada 15 – 23 ianuarie 2019 şi reuneşte o vastă colecţie de documente -poezie, proză, scrieri politice, critică literară, ediţii bibliofile.
Poet, prozator şi jurnalist român, Mihai Eminescu a fost socotit de către cititorii români şi de către critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română, fiind supranumit şi “Luceafărul poeziei româneşti”. Creaţia literară a lui Mihai Eminescu este una vastă, impresionantă, cuprinzând de la poezie la traduceri din limbi străine, piese de teatru, încercări beletristice. Aparţinând unui romantism literar relativ întârziat, opera sa poetică a fost influenţată şi de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de marile sisteme de gândire ale romantismului, dar şi de teoriile lui Arthur Schopenhauer şi Immanuel Kant. La 16 noiembrie 2010, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege, prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit Zi a Culturii Naţionale, o zi în care “nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional”, după cum au declarat iniţiatorii.