Autorul este brailean, a urmat gimnaziul si liceul in orasul de pe malul Dunarii, cind s-a si imprietenit cu Dan Moldoveanu, care a devenit apoi actor al Teatrului "Maria Filotti". In 1996 a scris piesa de teatru "Vin americanii", care a obtinut locul III la concursul judetean de teatru de la Botosani, iar in 1999 a luat locul patru si mentiune la un concurs national de dramaturgie cu piesa "Repetentii". Acum Mihai Andrei Dinu este avocat in Bucuresti si spune despre sine ca "e un vesnic ratacit intre imagini, cimpii infinite, apele intelepte ale Dunarii".
Ilustratiile volumului lansat au fost realizate de Alina Sandra, crochiuri ce au ca tema corpul omenesc, care ilustreaza poeziile.
Reprezentanta Bibliotecii Judetene, Adelina Ioana, a spus ca discursul poetic al lui Mihai Dinu are omogenitate tonala si o tensiune retorica prescurtata de solutii imposibile. "Titlul volumului este atipic, pentru ca autorul nu e determinat foarte bine pe structura poetica scrisa. E un poet talentat, poezia lui merge catre simplitate. Avem aici o poezie a esecului, intimista, cotidiana, trista, iar toate acestea sint traversate de o melancolie braileana", a explicat Adelina Ioana.
Artista Alina Sandra, care a realizat si o mica expozitie de crochiuri in sala unde s-a lansat volumul, a marturisit ca poeziile au inspirat-o, i-au transmis o stare poetica pe care a incercat sa o transpuna in acele crochiuri ale corpului uman. Prietenul poetului, actorul Dan Moldoveanu, a citit citeva cuvinte despre Braila, orasul cu patru niveluri, subsol, demisol, parter si etajul I, apoi artistul plastic Hugo Maracineanu a citit citeva poezii care l-au impresionat mai mult. La rindul sau, presedintele Uniunii Artistilor Plastici, filiala Braila, Gheorghe Mosorescu, a spus ca i-au placut lucrarile Alinei Sandra, ca au sensibilitate si a invitat-o sa expuna alaturi de artistii plastici profesionisti braileni. Editorul cartii, Rodica Draghici, a spus ca acesta este al 52-lea volum tiparit la "Ex libris", editura Asociatiei Bibliotecarilor din Romania si ca aceasta carte a lucrat-o cu mult drag, asa cum s-a intimplat cu 90% dintre productiile editurii.