Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Migrația păsărilor a fascinat dintotdeauna lumea ornitologică, de aceea foarte mulți specialiști au studiat fenomenul. Cu cât numărul specialiștilor implicați în fenomen a fost mai mare cu atât cantitatea și calitatea informațiilor adunate a fost mai mare.Totuși, fenomenul nu este cunoscut în totalitate.
Subiectul acestui articol l-am gândit în momentul în care am citit de noua lege a vânătorii aprobate de Parlament și mi-am dat seama că oamenii pot vâna păsări care nu le fac nici un rău. Pentru vânători nu este o formă de procurare a hranei, știindu-se că autorizațiile și echipamentul costă foarte mult.
De aceea, înainte de a trage cu pușca după păsările sălbatice, vă rog să citiți cu atenție și să constatați cât de inteligente sunt și cât zboară pentru a reveni aici unde le așteptăm cu gloanțe și alice.
Specialiștii și-au pus întrebări despre rolul planetelor în timpul migrației: acestea influențează sau nu migrația?
Întrebat despre influența soarelui în migrația păsărilor, specialistul Societății Ornitologice Române Zoltán Benkő a spus: „Cel mai important pentru păsări la migrație este soarele la apus, pentru că păsările văd și lumina polarizată și își orientează zborul folosind direcția luminii. Este mai ales cazul speciilor care migrează seara și pe timpul nopții, foarte multe paseriforme, dar și alte specii de păsări. Înainte de a porni la drum, la apusul soarelui își calibrează direcția pe care vor zbura și pe care o vor menține în zborul nocturn. Și repetă această calibrare în fiecare zi la apusul soarelui, ceea ce le permite să păstreze o direcție constantă. Astfel, pot menține această direcție săptămâni sau chiar luni, până ajung la destinație. Lumina polarizată a soarelui este unul din cele mai importante repere de orientare pentru migrația păsărilor. Această strategie de navigare la păsări este folosită, spre exemplu, pe una din dintre cele mai lungi rute de migrație la paseriforme, cea a pietrarului sur (Oenanthe oenanthe) care cuibărește în Alaska și migrează, traversând toată Asia după o rută în formă de curbă, ca să ajungă până în zona estică a Africii, unde are cartierul de iernare. Strategia de orientare în timpul migrației a fost estimată folosind modele matematice, care ulterior au fost confirmate cu ajutorul geolocatoarelor, niște dispozitive mici care transmit periodic din locația păsării și estimările de modele de rută după orientarea respectivă”.
O altă întrebare despre migrație, care a atras atenția ornitologilor, este legată de perioada când zboară păsările cel mai mult, ziua sau noaptea?
Păsările aflate în migrație trebuie să se hrănească pentru a acumula energia pierdută în timpul zborului pe distanțe mari și acest lucru îl pot face cel mai bine ziua. Acest lucru cere timp pentru procurarea hranei și pentru a se hrăni în siguranță. De aceea păsările aflate în migrație preferă de cele mai multe ori să zboare noaptea, ghidându-se astfel după lună și stele. După unii specialiști, zborul de noapte le protejează și de speciile răpitoare de zi, care sunt în număr mult mai mare decât speciile de păsări răpitoare de noapte.
Păsările migratoare de dimensiuni mici, zboară pe distanțe mari, uneori și câte o mie de kilometri. După un asemenea traseu extenuant pierd energie și au nevoie de câteva zile de odihnă și hrănire pentru refacere. În această categorie de păsări intră printre altele: măcăleandrul, lăcarul mare, silvia cu cap negru, privighetorile, silvia de zăvoi.
O altă întrebare despre migrație este legată de influența lunii în timpul migrației: influențează aceasta sau nu păsările?
Ornitologii au concluzionat că păsările migrând noaptea au nevoie să se ghideze după ceva anume, iar luna le oferă lumina necesară deplasării.
Sunt păsări care sunt influențate de fazele lunii, conform celor studiate de către specialistul Societății Ornitologice Române Zoltán Benkő, care a dat ca exemplu caprimulgul: „Conform studiilor, sunt orientări astrale, dar luna influențează migrația prin faptul că este o sursă de lumină. Spre exemplu, a fost studiată influența fazelor lunii asupra migrației caprimulgului (Caprimulgus europaeus). Aceasta este o specie insectivoră nocturnă și, când lumina este bună, vânează mai ușor. De aceea, caprimulgul are tendința să facă opririle de odihnă, recuperare și regenerare a resurselor când luna este plină sau aproape de această fază, perioade când lumina provenită de la ea este puternică. Ritmul de migrație al caprimulgului se sincronizează cu fazele lunii – când luna este descrescătoare, caprimulgul migrează intens, când luna este în creștere ritmul migrației încetinește și pasărea depune mai mult efort pentru hrănire.”
O altă întrebare este legată de influența altor fenomene în timpul migrației: aceaste fenomene influențează sau nu păsările?
Ornitologii consideră că păsările se orientează după liniile magnetice, dar nu este adevărat că pot detecta polii Pământului. Ele pot simți liniile câmpului magnetic și astfel se pot orienta cu precizie către destinație. Au fost studiate populații ale aceleiași specii care au ca destinație țări vecine, dar care aleg rute diferite de migrație. Pentru a înțelege mai bine fenomenul, ornitologii au reușit să captureze și să încrucișeze exemplare ale aceleași specii (masculi și femele). Rezultatul a fost unul uimitor. Puii au ales un traseu de migrație direct peste Marea Mediterană, nu ca părinții lor care aleseseră un traseu prin est iar alții un traseu prin vest. Conform celor studiate de către specialistul Societății Ornitologice Române Zoltán Benkő „Pe lângă toate aceste influențe, la foarte multe paseriforme mișcarea de migrație este studiată prin prisma fenomenului de „migratory restlessness”. Este un termen folosit pentru a descrie impulsul pe care îl simt păsările migratoare toamna și primăvara pentru a începe migrația. Chiar și ținute captive în cuști, păsările din aceste specii migratoare vor manifesta neliniște în aceste perioade, o agitație internă care le va face să mențină o direcție anume de zbor, deși sunt închise. Spre exemplu, dacă un măcăleandru este ținut captiv într-o cușcă în afara perioadei de cuibărit, pasărea se va mișca spre sud, sud-vest sud-est, direcții în care ar trebui să se îndrepte în timpul migrației. Durata zilei, fluctuațiile zilnice de temperatură și schimbări ale mediului pot contribui la declanșarea impulsului de a migra. Dar startul migrației e dat de ceasul biologic intern care provoacă această stare, neliniștea de migrație.”
Ca o curiozitate: sunt specii de păsări migratoare, de exemplu Sitarul de mal nordic (Limosa lapponica), care zboară fără escale undeva la 12000 km în opt zile.
Puffinus griseus este o specie care nu are mai mult de 40 de centimetri lungime și poate parcurge 65 000 de kilometri, în aproximativ şase luni, în jurul Oceanului Pacific. Chira polară (Sterna paradisaea), specie care trăiește în zona arctică, parcurge în timpul migrației undeva la 70000 de km.
Cu toate că migrația a fost studiată de ornitologi renumiți, ce dispun astăzi de aparatură performantă, păsările studiate fiind capturate și dotate cu emițătoare legate la sateliți, încă nu avem toate informațiile despre acest fenomen al migrației. Din aceste emițătoare atașate la păsări au apărut date foarte interesante legate de migrația păsărilor. Unele dintre păsări reușind să zboate încontinuu și câteva mii de kilometri fără să se hrănească, fără să bea apă sau să se odihnească. Pentru a le ajuta cu hrana necesară, recomand achiziționarea și montarea unor hrănitori, astfel putem ajuta cel puțin păsările de dimensiuni mici, în lungul lor drum către destinație.
Sursele bibliografice:
